Nicolae Ciucă, președintele PNL, declară că este foarte optimist și crede foarte mult în membrii Partidului Național Liberal, în românii care se identifică cu progresul și dezvoltarea. El a declarat la GSP.ro că nu se teme de mașinăria de vot a PSD: Atunci când a fost vorba de decizii importante, cetățenii au avut grijă să nu lase puterea deplină într-o singură mână. Am mai avut asta și NU ne-a fost bine.
Nicolae Ciucă, despre liderii care propun premieri de la PNL: Înseamnă că avem valoare. Iar ei NU au oamenii necesari să ocupe astfel de funcții
Nicolae Ciucă, militar, dar nu milităros: Oamenii încercau să evite stagiul militar. Armata avea altă configurație, oamenii erau de alt profil la vremea respectivă
Nicolae Ciucă, absolvent al unui masterat în America, la Colegiul de Război al Forțelor Terestre. Army War College este o școală cu tradiție, unde se pregătesc liderii militari pentru forțele terestre
Nicolae Ciucă, despre susținerea sportului: În 2022 am luat decizia de a mări cu 50% valoarea premiilor pentru sportivi. Atunci când David Popovici a devenit campion mondial, am avut o recompensă specifică pentru rezultatul său
N. Ciucă, despre echipa sa de suflet, Craiova: Mi-au plăcut absolut toți, Lung, Ștefănescu, Negrilă, Ungureanu, Tilihoi, Țicleanu, Cârțu, Crișan, Balaci
Liderul PNL: Dorința de a practica sport se cultivă, se educă. Este o decizie să energizăm un pic competițiile sportive, pentru a cultiva noțiunea de campion Ce sport a practicat Nicolae Ciucă în tinerețe. Dezvăluirile liderului PNL
Cele mai importante declarații transmise de președintele Nicolae Ciucă în cadrul emisiunii “Prietenii lui Ovidiu” (gsp.ro)
(Sunteți optimist în ceea ce privește aceste alegeri?)
Sigur că da. Sunt optimist și vă și explic de ce. În primul rând, când vine vorba de alegeri, aici contează și persoana, dar contează foarte mult partidul, forța partidului. Și vorbim de Partidul Național Liberal, care este partidul cu cea mai consistentă, cea mai lungă istorie în Uniunea Europeană. Până să avem Brexit-ul aveam Partidul Conservator din Marea Britanie. Dar acum Partidul Național Liberal e cel mai vechi partid politic din România. Și din Uniunea Europeană.
Este un partid care a avut cea mai consistentă contribuție în momentele cele mai importante din istoria României, de la Războiul de Independență la Marea Unire, la Prima Constituție, la tot ce au însemnat momentele importante ale istoriei noastre. Are oameni care cred în valorile și virtuțile liberalismului. Eu personal cred în aceste valori, cred în familie, cred în Dumnezeu, cred în tot ceea ce înseamnă patria. Și nu patriotismul acesta spus din vorbe, ci făcut prin fapte. În momentul de față avem 1.146 de primari, 12 președinți de Consilii Județene, avem peste 11.500 de consilieri locali, 350 de consilieri județeni. Este o forță politică plus întreg activul de partid care, dacă stăm să ne uităm doar la rezultatele de la locale, Partidul Național Liberal a fost ori pe primul loc, ori pe locul doi.
De aceea sunt foarte optimist. Sunt optimist pentru că eu cred foarte mult în membrii Partidului Național Liberal. Cred în românii care identifică tot ceea ce a ținut de progres și dezvoltare în România cu guvernări de dreapta și aceste argumente și aceste atribute îmi dau încredere.
(Dar nu vă temeți că mașinăria de vot a PSD-ului ar fi mai puternică?)
Mi-a plăcut cum ați spus, mașinăria! O fi. Au arătat că au o mașinărie de vot puternică. Dar atunci când a fost vorba de decizii care cu adevărat impactează viața și tot ceea ce înseamnă efectele și consecințele asupra românilor, asupra României, cetățenii au avut grijă să nu lase puterea deplină într-o singură mână. Românii gândesc: „Bă, putem noi să avem toate butoanele la PSD?” Am mai avut asta cu ceva timp în urmă și nu ne-a fost bine.
(Premierul Ciolacu a declarat la un moment dat că dacă iese președinte, vă propune premier pe dumneavoastră. Dumneavoastră dacă ieșiți președinte, îl luați premier sau îi oferiți funcția de premier domnului Ciolacu?)
Eu am spus că se alintă, pentru că dacă vine cu astfel de propunere, am mai văzut și la alți lideri că vin cu propuneri din interiorul PNL, înseamnă că chiar avem valoare. Iar ei nu au oamenii necesari să ocupe astfel de funcții. Sau se văd deja președinți. Eu nu mă văd președinte. Lăsăm românii să decidă cine va fi președinte și atunci vom decide pe cine vom nominaliza prim-ministru. Cu certitudine, în momentul de față, vom avea un prim-ministru de la Partidul Național Liberal. Identificăm persoanele care pot să ocupe această funcție și îmi doresc foarte mult o guvernare de dreapta.
(Aveți un minut la dispoziție să transmiteți un mesaj pentru oamenii care se uită la noi.)
Le spun foarte simplu. Să aibă încredere în cei care au făcut ceva în viața lor și în cei care vorbesc mai puțin, dar fac mai mult!
Nicolae Ciucă, militar, dar nu milităros: Oamenii încercau să evite stagiul militar. Armata avea altă configurație, oamenii erau de alt profil la vremea respectivă
Profilul de prezidențiabil al lui Nicolae Ciucă: Noi trebuie să ne prezentăm în fața oamenilor așa cum suntem. Românii au puterea să vadă dincolo de fard
Nicolae Ciucă, absolvent al unui masterat în America, la Colegiul de Război al Forțelor Terestre. Army War College este o școală cu tradiție, unde se pregătesc liderii militari pentru forțele terestre
(Ați stat un pic să vă fotografieze, pentru panouri?)
Nu am stat chiar atât de mult, că nu sunt un om căruia să-i placă să desfășoare astfel de activități. Mergem ca oricare, se fac poze, se alege poza cea mai bună și aceea se folosește. Mi se pare o chestiune simplă. Nu cred că trebuie să pierdem timpul cu poze, cu tot felul de astfel de activități. (…) Eu am convingerea asta, și am spus-o și o voi spune de fiecare dată, că noi trebuie să ne prezentăm în fața oamenilor așa cum suntem.
(Da, adică nefardat. Omul să aibă imaginea reală.)
Nefardat, nepoleit și să avem curajul să ne ducem în fața oamenilor cu ceea ce putem, cu ceea ce facem, cu ceea ce am făcut și ceea ce ei percep despre noi. Și oricât de mult, să știți, oricât de mult am farda un personaj anume, românii au puterea să vadă dincolo de fard.
(Mi s-a spus despre dumneavoastră că, pe lângă faptul că sunteți un militar de carieră, nu sunteți un om milităros. Dimpotrivă, un om foarte cumsecade.)
Voiam să comentez un pic pe acest subiect, pentru că ați menționat mai devreme că de regulă, înainte, oamenii încercau să evite stagiul militar. Că nu le convenea. Armata avea altă configurație, oamenii erau de alt profil la vremea respectivă. Serviciul militar obligatoriu nu se compară cu cel de astăzi, în care discutăm de militari profesioniști. Nici programul nu mai este același în unitate, pentru că nu mai sunt militarii care să rămână peste noapte.
(La noi nu mai este serviciul militar obligatoriu.)
Da, din 2007. Este o situație pe care fiecare țară o analizează și reintroducerea nu este o decizie ușoară. Și nici punerea în practică a serviciului militar obligatoriu nu este simplă. Pentru că odată ce se renunță la tot ceea ce ține de procesul acesta al vieții de zi cu zi a militarilor în cazarmă, se pierde. El trebuie refăcut. Refacerea durează destul de mult, adică nu putem să spunem de mâine reintroducem serviciu militar obligatoriu și să avem convingerea că și funcționează. Trebuie să învățăm să facem lucrurile așa cum se cuvine, să iasă ceea ce trebuie, pentru că am făcut destule lucruri care nu și-au atins obiectivele.
(Aveți un masterat în America, la Colegiul de Război al Forțelor Terestre.)
Army War College este denumirea în limba engleză, în Pennsylvania, aproape de Harrisburg. Și este o școală cu tradiție, unde se pregătesc liderii militari pentru forțele terestre. Este o clădire veche cu foarte multe inserții de nou, pentru că acolo, chiar dacă se păstrează arhitectura, tot ceea ce se desfășoară în interiorul clădirilor este pe baza evoluției tehnicii și tehnologiilor, a învățământului, este o instituție foarte bună.
(Ați terminat facultatea de interarme.)
Da, facultatea interarme. Forțe terestre. Este vorba despre planificarea și întrebuințarea într-o acțiune militară a mai multor specialități, a mai multor categorii de armă. Vă dau un exemplu simplu. Infanterie, geniu, tancuri, artilerie, care fac parte dintr-o categorie de forță, forțe terestre. CBRN, logistica este oarecum generală pentru toate categoriile de forță. Și atunci, la nivelul forțelor terestre, aceste arme trebuie planificate pe o misiune, să existe o coordonare, o sincronizare, care trebuie însușită, trebuie învățată.
La asta mai adaug încă una. Intercategorii de forțe. Pentru că vorbim de arme întrunite la nivelul unei categorii de forță, dar după aceea vine o operație la care participă și forțe terestre, și forțe aeriene, și forțe navale, și forțe speciale. Întrunite. Așa s-a gândit la vremea respectivă sintagma și ea a fost folosită ca atare.
Nicolae Ciucă, despre susținerea sportului: În 2022 am luat decizia de a mări cu 50% valoarea premiilor pentru sportivi. Atunci când David Popovici a devenit campion mondial, am avut o recompensă specifică pentru rezultatul său
*N. Ciucă, despre echipa sa de suflet, Craiova: Mi-au plăcut absolut toți, Lung, Ștefănescu, Negrilă, Ungureanu, Tilihoi, Țicleanu, Cârțu, Crișan, Balaci
Liderul PNL: Dorința de a practica sport se cultivă, se educă. Este o decizie să energizăm un pic competițiile sportive, pentru a cultiva noțiunea de campion
(„Campioana unei mari iubiri”, cum a numit-o Adrian Păunescu, care jucător v-a plăcut cel mai mult? Pe care-l țineți minte?)
Mi-au plăcut absolut toți cei care au făcut parte din echipă atunci. Lung, Ștefănescu, Negrilă, Ungureanu, Tilihoi, Țicleanu, Cârțu, Crișan, Balaci, Cămătaru.
(Mi-am găsit omul, în sfârșit. Nu mă așteptam, să fiu cinstit, să-i știți.)
V-am spus mai devreme că știu toată echipa pe de rost. Pe „Oblemenco” am fost de pe vremea când erau tabelele pentru scor care se modificau manual. Chiar vizavi de tribuna oficială. Îi zicea „La steaguri”. (…) Am rămas nostalgic Științei de la vremea respectivă. Țin cu amândouă Craiovele. Sigur, mi-ar plăcea să se reconstruiască acea echipă care să se bată pentru primele trei locuri.
*(Nu știu în ce măsură cunoașteți, dar în momentul de față e o anumită vânzoleală în lumea sportului, aș zice chiar și în societate, după ce s-au înghețat rentele viagere ale foștilor campioni, campioni olimpici, campioni mondiali.) *
Nu ar trebui să se întâmple chestiunea aceasta. Eu vreau să vă spun că în 2022 am luat decizia de a mări cu 50% valoarea premiilor pentru sportivi. Dacă vă aduceți aminte, atunci când David Popovici a devenit campion mondial, printr-o Hotărâre de Guvern, am avut o recompensă specifică pentru rezultatul său. (…) Pentru că degeaba putem noi să facem orice, dacă oamenii nu au voința și nu au dorința să practice sport. Chestiunea aceasta se cultivă, se educă. Trebuie să vedem cum rezolvăm problema în școli. Știu că s-au luat decizii astfel încât să energizeze un pic, să apară acea emulație în interiorul școlilor pentru competițiile sportive, pentru a cultiva noțiunea de campion. Dacă nu mă înșel, este chiar un program „Campionul Școlii” sau ceva similar.
(Fotbal ați jucat în liceu?)
Am fost mai bine de un an și ceva, cât am putut până ne-am mutat, la handbal. L-am avut antrenor pe Paul Stuparu, s-a prăpădit acum câțiva ani de zile. După aceea am jucat handbal de fiecare dată când am avut posibilitatea și în liceul militar, și în școală. Mi-a plăcut foarte mult. Din liceul militar până aproape când am trecut în rezervă, sport făceam prin natura profesiei. Pentru că începea programul de dimineață cu înviorare, erau orele de sport obligatorii.
Articolul Nicolae Ciucă, optimist în legătură cu rezultatul alegerilor: Vorbim de PNL, cel mai vechi partid din Uniunea Europeană, care a avut cea mai mare contribuție în momentele cele mai importante din istoria României apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro