Programul F16 rămâne unul esenţial pentru armata României, acesta fiind asumat de către Guvernul României, în parteneriat cu Guvernul Portugaliei şi Guvernul Statelor Unite, a declarat sâmbătă ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă. ‘Folosesc această oportunitate pentru a-i mulţumi încă o dată domnului ministru pentru implicarea forţelor aeriene portugheze în întreg programul pe care armata noastră l-a desfăşurat pentru realizarea acestei capabilităţi şi doresc să remarc deschiderea, disponibilitatea, profesionalismul şi dedicarea pe care aviatorii şi tehnicienii forţelor aeriene portugheze s-au implicat în programul forţelor aeriene române de F16. Programul F16 rămâne un program esenţial pentru armata României şi doresc să subliniez faptul că este un program asumat de către Guvernul României, în parteneriat cu Guvernul Portugaliei şi Guvernul Statelor Unite’, a precizat Ciucă, după întâlnirea cu omologul său portughez, Joăo Titterington Gomes Cravinho, aflat în vizită oficială în România. Potrivit ministrului Apărării, România va rămâne ferm angajată în toate iniţiativele şi demersurile pentru asigurarea securităţii şi descurajării într-o abordare de 360 de grade, la nivel Aliat şi la nivel UE. ‘Aşa cum am discutat în cadrul întâlnirii bilaterale, ţara noastră va rămâne ferm angajată în toate iniţiativele şi demersurile pentru asigurarea securităţii şi descurajării, într-o abordare 360 de grade, la nivel Aliat şi la nivelul UE, şi îmi exprim convingerea că împreună, chiar dacă Portugalia se află într-o parte a Europei iar România în cealaltă parte, am găsit şi vom găsi în continuare linii comune de interes, disponibilitate la efort. Şi, în felul acesta, putem arăta că există dorinţa ca împreună să putem să contribuim la tot ceea ce înseamnă efortul de securitate la nivelul Alianţei Nord-Atlantice şi UE, şi în mod deosebit la efortul pe care fiecare dintre armatele noastre le face pentru a da încredere cetăţenilor că suntem în măsură şi avem pregătirea necesară că putem să asigurăm siguranţa şi securitatea ţărilor noastre’, a subliniat Ciucă. El a adăugat că unul dintre principalele subiecte abordate în cadrul discuţiilor cu omologul său portughez a fost semnarea unui protocol între forţele aeriene române şi Aerostar Bacău privind modernizarea aparatelor F16. ‘Vom moderniza toate aparatele F16. Şi pentru că am avut ca obiectiv ca investiţiile din apărare să se concretizeze şi în industria naţională de apărare, doresc să menţionez că acest program va continua şi se va finaliza cu o etapă în care vom moderniza toate aparatele F16. Acest lucru se va face prin transfer de tehnologie şi know-how, la Aerostar Bacău, ceea ce va însemna un element cât se poate de important în procesul viitor de operare şi mentenanţă a aeronavelor F16. În acest sens, între forţele aeriene române şi AEROSTAR s-a semnat un protocol care va implica toate proiectele de colaborare industrială. Aceasta a fost una din principalele teme pe care le-am abordat cu omologul meu din Portugalia’, a arătat ministrul Apărării. Alte subiecte care au fost abordate în cadrul discuţiilor bilaterale au vizat situaţia pandemică, securitatea la nivelul regiunii Mării Negre, măsurile de apărare şi descurajare pe flancul estic sau iniţierea de demersuri privind extinderea hotărârii bilaterale, inclusiv în domeniul industriei de apărare. ‘Am avut discuţii care s-au referit, de asemenea, la situaţia pandemică pe care noi o traversăm de câteva luni încoace şi, de asemenea, am împărtăşit experienţa şi modul în care Armata Română – în mod special liniile de medicină militară – s-a implicat în sprijinul autorităţilor centrale şi locale. Am discutat, de asemenea, despre situaţia de securitate la nivelul regiunii Mării Negre, situaţia de securitate într-o abordare 360 de grade la nivelul NATO şi al UE. De asemenea, au fost abordate teme care pot să constituie programe de colaborare bilaterală sau multilaterală, atât în cadrul UE, dar şi la nivel Aliat. Portugalia s-a angajat să participe la iniţiativele ţării noastre pentru demersul de întărire a măsurilor de apărare şi descurajare pe flancul estic. Astfel, avem militari portughezi la unitatea de integrare a forţelor NATO, la brigada Multinaţională (…). De asemenea, s-a discutat cu privire la iniţierea de demersuri în ceea ce priveşte extinderea hotărârii bilaterale inclusiv pe domeniul industriei de apărare. şi în sensul acesta am convenit ca, în perioada următoare, să avem o agendă la nivelul structurilor de specialitate’, a detaliat Nicolae Ciucă. Programul vizitei delegaţiei portugheze a inclus discuţii oficiale la sediul MApN, în cadrul cărora cei doi miniştri ai apărării au abordat subiecte referitoare la stadiul cooperării bilaterale în domeniul apărării, cu accent pe aspectele referitoare la derularea contractului de achiziţie al aeronavelor F-16 de la partea portugheză, cooperarea în format NATO şi UE, în contextul actual de securitate, cu accent pe postura aliată de descurajare şi apărare, cât şi pe cooperarea în cadrul proiectelor iniţiativei privind Cooperarea Structurată Permanentă (PESCO). AGERPRES /(AS-autor: Sorinel Peneş, editor: Cătălina Matei)