Acasă55Nicolae Ciucă: România, primul partener comercial al Republicii Moldova şi unul dintre...

Nicolae Ciucă: România, primul partener comercial al Republicii Moldova şi unul dintre principalii investitori

România este primul partener comercial al Republicii Moldova şi unul dintre principalii săi investitori şi doreşte să consolideze aceste evoluţii pozitive, a subliniat, vineri, premierul Nicolae Ciucă, în cadrul unei conferinţe de presă comune susţinute alături de omologul moldovean, Natalia Gavriliţa, la Chişinău.

‘Volumul comerţului pentru anul 2021 este de 2,4 miliarde USD, un record în relaţiile bilaterale. Dorim să consolidăm aceste evoluţii pozitive, pentru a fructifica integral potenţialul uriaş de cooperare existent, mai ales prin investiţii româneşti consistente în Republica Moldova. Pentru ca acest lucru să se întâmple, este nevoie de eforturi hotărâte pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri şi a climatului investiţional în Republica Moldova’, a declarat Ciucă.

El a evidenţiat că Guvernul României urmăreşte ‘cu îngrijorare provocările majore’ cu care se confruntă Republica Moldova în sectorul energetic.

‘Suntem în continuare alături de Republica Moldova în acest domeniu sensibil, cu implicaţii semnificative pentru cetăţeni’, a completat prim-ministrul.

Potrivit acestuia, acordul privind asistenţa financiară nerambursabilă de 100 milioane de euro va reprezenta ‘principalul vector’ prin care România va sprijini în perioada următoare, financiar şi tehnic, eforturile Republicii Moldova de dezvoltare durabilă, de avansare pe calea reformelor şi apropierii de UE, precum şi de creştere a rezilienţei în sectoare esenţiale.

‘Acest acord va fi, practic, instrumentul prin care ne propunem să susţinem racordarea fermă, solidă a Republicii Moldova la spaţiul european, prin România – prin drumuri şi poduri, prin reţele de electricitate şi gaz, prin proiecte de dezvoltare locală. Acordurile care vizează construirea unui pod peste râul Prut între Ungheni şi Ungheni, respectiv consolidarea podului rutier de frontieră între Galaţi şi Giurgiuleşti au o puternică semnificaţie practică şi simbolică privind conectarea între România şi Republica Moldova’, a explicat Nicolae Ciucă.

El a reamintit că, în cursul anului 2020, România a acordat Republicii Moldova asistenţă oficială pentru dezvoltare în valoare totală de 46,8 milioane de euro, îndeosebi în domeniul educaţiei. Totodată, în 2021, ţara noastră a donat peste jumătate de milion de doze de vaccin împotriva COVID-19 şi peste 100.000 de teste rapide antigen şi un nou ajutor medical, în valoare de peste 2 milioane euro. Agricultorii din Republica Moldova au primit peste 6.000 de tone de motorină din partea României.

‘Graţie contribuţiei noastre voluntare, organizaţia European Endowment for Democracy a beneficiat de fonduri în valoare de 300.000 euro, pentru implementarea de proiecte în sprijinul societăţii civile şi a presei independente’, a mai menţionat premierul.

Totodată, Nicolae Ciucă a afirmat că este necesar un cadru de colaborare pentru reducerea tarifelor de roaming, iar documentul semnat vineri nu echivalează cu reducerea imediată a costurilor, dar oferă instrumente pentru atingerea acestui obiectiv.

‘Începem, astăzi, acest proces, cu implicarea esenţială a operatorilor de telefonie de pe cele două maluri ale Prutului. Sperăm să avem cât mai curând rezultatele pe care le aşteaptă cetăţenii noştri’, a spus el.

Prim-ministrul Ciucă a reiterat susţinerea pentru parcursul european al Republicii Moldova.

‘Am transmis Guvernului condus de doamna prim-ministru Natalia Gavriliţa un mesaj ferm şi sincer de susţinere pentru parcursul european al Republicii Moldova, în conformitate cu Parteneriatul strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, precum şi pentru procesul de reformă profundă pe care îl realizează Guvernul de la Chişinău. Trebuie remarcat, de la bun început, că Declaraţia comună a preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, şi a preşedintelui Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, a constituit semnalul unui nou început, oferindu-ne ghidajul politic pentru relansarea cooperării bilaterale’, a mai transmis Ciucă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks