Acasă55Nicolae Ciucă: Schimburile comerciale dintre România şi Italia se află la un...

Nicolae Ciucă: Schimburile comerciale dintre România şi Italia se află la un nivel record

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a declarat, marţi, că schimburile comerciale dintre România şi Italia se află la un nivel record, dar există spaţiu de creştere creat de dezvoltarea economică a ţării noastre, care are o relevanţă regională sporită în domeniul energetic şi cel alimentar.

‘Am avut, în cursul zilei de astăzi, o întâlnire de lucru cu ambasadorul Republicii Italiene la Bucureşti, Excelenţa Sa domnul Alfredo Maria Durante Mangoni. Subiectele discutate au vizat consolidarea relaţiilor economice dintre ţările noastre, a cooperării în domeniul diplomatic şi cel al afacerilor europene, precum şi întărirea colaborării judiciare dintre cele două state. Schimburile comerciale dintre România şi Italia se află la un nivel record, dar există spaţiu de creştere creat de dezvoltarea economică a ţării noastre, care are o relevanţă regională sporită în domeniul energetic şi cel alimentar, ca urmare a măsurilor pe care le-am luat ca prim-ministru’, a scris Ciucă pe Facebook.

El a adăugat că România are nevoie atât de majorarea exporturilor către Italia, cât şi de atragerea de noi investiţii italiene în aceste domenii.

‘I-am mulţumit Excelenţei Sale pentru sprijinul pe care Italia îl acordă necondiţionat României în procesul de admitere în Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), dar mai ales în integrarea în Spaţiul Schengen. Prezenţa a peste un milion de români în Italia este o puternică legătură culturală între cele două ţări, astfel încât libertatea de circulaţie pe care ar aduce-o admiterea noastră în Spaţiul Schengen va fi în beneficiul celor care călătoresc între Italia şi România. De asemenea, am reconfirmat sprijinul pe care statele noastre îl acordă Ucrainei în faţa agresiunii ruseşti, nejustificată şi neprovocată. Excelenţa Sa mi-a spus că Italia apreciază România pentru faptul că reuşeşte să contribuie substanţial la sprijinirea exporturilor ucrainene’, a menţionat Nicolae Ciucă.

Preşedintele Senatului a mai spus că a apreciat susţinerea pe care Italia o acordă perspectivei europene a statelor din Vecinătatea Estică, sens în care a sprijinit acordarea statutului de candidat la aderarea la Uniunea Europeană pentru Republica Moldova.

‘Totodată, am reafirmat sprijinul nostru necondiţionat pentru Republica Moldova în parcursul european, dar şi pentru dezvoltarea economică şi bunăstarea tuturor cetăţenilor săi’, a precizat Ciucă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks