AcasăStiri generaleNicuşor Dan: A început consolidarea seismică a blocului din strada Blănari 14,...

Nicuşor Dan: A început consolidarea seismică a blocului din strada Blănari 14, unde a funcţionat şi Club A

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că a început consolidarea seismică şi renovarea energetică a blocului din strada Blănari 14, aflat în Centrul Istoric.

În bloc sunt 39 de apartamente.

‘În clădirea monument istoric a funcţionat celebrul Club A, un loc emblematic pentru multe generaţii de studenţi şi tineri din Bucureşti. Construit între anii 1934-1937, acest imobil a găzduit Clubul studenţilor de la Arhitectură, iar în prezent se află într-o stare avansată de degradare, fiind încadrat în clasa I de risc seismic. Clădirea rezidenţială multifamilială are cinci etaje, cu spaţii comerciale la parter, club A fiind la subsol’, scrie edilul general pe Facebook.

El menţionează că în cadrul lucrărilor de consolidare se vor efectua reparaţii structurale, se va repara acoperişul şi se va reface planşeul din beton de peste subsol din dreptul curţii interioare, iar pentru reabilitarea termică se va anvelopa clădirea, se va înlocui tâmplăria existentă cu tâmplărie termoizolantă cu performanţă ridicată şi se va înlocui instalaţia de distribuţie a agentului termic. Pentru instalaţiile de iluminat în spaţiile comune se vor utiliza surse regenerabile de energie, prin montarea de panouri fotovoltaice şi se va înlocui/moderniza liftul, precizează Nicuşor Dan.

Termenul de execuţie este de 20 de luni. Lucrările de consolidare se vor realiza din bugetul local, însă Primăria Capitalei, prin Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS), a solicitat o finanţare de 2,47 milioane euro prin PNRR. În prezent, dosarul se află în evaluare la nivelul direcţiei de specialitate din Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, adaugă edilul.

În noiembrie 2022, directorul executiv al AMCCRS, Răzvan Munteanu, preciza pentru AGERPRES că fostul Club A are autorizaţie de construire. El menţiona că a fost contractat constructorul şi că se clarifică aspecte legate de costuri, inclusiv ca urmare a inflaţiei.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks