Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, luni seară, că executivul municipalităţii a găsit o soluţie ‘alternativă’, după ce Consiliul General a respins rectificarea pentru absorbţia primei tranşe de 260 milioane de lei din fonduri europene pentru achiziţionarea a 100 de tramvaie.
‘Colegii din executiv au lucrat toată după-amiaza ca să găsească o soluţie după votul nefericit de azi din Consiliul General pe absorbţia primei tranşe de 260 milioane de lei, bani europeni, pentru 100 de tramvaie, contract aflat în execuţie. O modificare în finanţarea prin Ministerul Dezvoltării (care a făcut eforturi să strângă banii la sfârşit de an) necesita o rectificare minoră a bugetului municipalităţii, care să fie votată de Consiliul General. PSD nu a participat la şedinţă, iar o parte din consilierii USR nu au votat rectificarea. Astfel, rectificarea nu a trecut la vot’, a scris edilul, pe Facebook.
El a explicat că exista riscul ca finanţarea europeană să fie reziliată sau cel puţin întârziată 2-3 luni, cu complicaţii administrative pentru Ministerul Dezvoltării şi pentru Primăria Capitalei.
Potrivit primarului, municipalitatea urma să plătească în plus penalităţi furnizorului pentru întârziere la plata facturilor emise. ‘Pare că executivul din Primărie a găsit soluţia alternativă, vom avea confirmarea mâine. Asta nu şterge iresponsabilitatea acţiunii de azi a consilierilor care au lipsit sau care nu au votat’, a adăugat Nicuşor Dan.