Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, marţi, că vor începe lucrările pe cinci segmente ale reţelei de termoficare, totalizând 53 de kilometri, iar finanţarea se va face din credite. ‘Valoarea totală a lucrărilor pe cele cinci segmente (…) este de 300 de milioane de lei, care sunt prevăzuţi a fi finanţaţi din bugetul local. Aceşti bani nu există în momentul de faţă. Urmează să avem bugetul naţional şi apoi bugetul local şi modalitatea prin care noi vrem să ieşim din acest blocaj financiar în care Primăria Capitalei e de doi ani este să punem datoriile în bugetul din 2021 şi tot ce înseamnă investiţie nouă, inclusiv aceasta, să fie finanţată din credite. Pentru aceasta, avem nevoie ca Guvernul să ne extindă limita de creditare’, a declarat Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă.