Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă demararea procedurii de achiziţie pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate aferent Drumului Radial 10 – Măgurele Expres (DR 10), care va face legătura între Municipiul Bucureşti şi oraşul Măgurele.
”Demarăm procedura de achiziţie pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate aferent Drumului Radial 10 – Măgurele Expres (DR 10), care va face legătura între Municipiul Bucureşti şi oraşul Măgurele.
Caietul de sarcini şi documentaţia aferentă procedurii au fost lansate în SEAP de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bucureşti (ADIZMB)”, spune primarul pe Facebook.
Nicuşor Dan afirmă că ”drumul Radial 10 – Măgurele Expres va avea o lungime de aproximativ 11 km, 4 benzi de circulaţie, câte 2 pe fiecare sens, şi va conecta Prelungirea Ferentari cu Centura Capitalei (DNCB), viitoarea Autostradă A0 şi oraşul Măgurele”.
”Prin execuţia acestui drum, se vor realiza noi legături pentru intrări şi ieşiri din Capitală, care vor optimiza şi decongestiona zonele cu trafic aglomerat de la intrările sudice ale oraşului, DN 5 şi DN6. Valoarea estimată pentru realizarea studiului de fezabilitate este de 18 milioane lei fără TVA, cu termen de execuţie de 12 luni, iar finanţarea urmează să fie asigurată prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM)”, arată edilul.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 10 ianuarie 2023.
Nicuşor Dan mai spune că, pentru alte 3 drumuri radiale, DR 1, DR 4 şi DR 9, s-a încheiat etapa de depunere a ofertelor pentru achiziţia studiilor de fezabilitate, iar în prezent Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bucureşti evaluează ofertele depuse.
The post Nicuşor Dan anunţă demararea procedurii de achiziţie pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate aferent Drumului Radial 10 – Măgurele Expres appeared first on News Bucuresti.