AcasăStiri generaleNicuşor Dan: ASSMB a achiziţionat 3.792 de bile extinctoare

Nicuşor Dan: ASSMB a achiziţionat 3.792 de bile extinctoare

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale (ASSMB) a cumpărat 3.792 de bile extinctoare, care se autoactivează în contact cu flacăra deschisă şi sting focul.

‘Pentru a preveni incendiile în cele 19 spitale bucureştene administrate de Primăria Capitalei, am hotărât să folosim bile extinctoare. ASSMB a cumpărat 3.792 de bile extinctoare, care se autoactivează în contact cu flacăra deschisă şi sting focul. Am semnat recepţia pentru aceste produse, care au o garanţie de 5 ani, iar ele au fost deja distribuite şi montate’, a scris edilul general, miercuri, pe Facebook.

Potrivit acestuia, bilele extinctoare sunt automate şi autonome, nu conţin substanţe periculoase pentru sănătate sau pentru mediu, nu afectează aparatura medicală, nu depind de surse de alimentare cu energie şi nu au nevoie de senzori speciali, având o suprafaţă de acţiune de circa patru metri pătraţi.

În iunie 2021, ASSMB anunţa pe SICAP licitaţie pentru dispozitive automate de stingere a incendiilor de tip bilă. În cadrul criteriilor de evaluare, componenta financiară reprezenta 80%, iar termenul de livrare 20%. S-au primit trei oferte, dintre care două au fost admisibile. Licitaţia a fost câştigată de firma Black Vision SRL, cu o valoare a contractului de 2.768.160 lei.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks