Primarul general, Nicuşor Dan, a declarat marţi că un consilier general are dreptul să pună pe ordinea de zi orice fel de proiect, dar că, pe de altă parte, există o majoritate în Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi se va ajunge la o soluţie amiabilă în cazul proiectului depus de grupul USR PLUS prin care Consiliului Local Sector 4 i se retrage dreptul de administrare a mai multor străzi.
‘Am avut o discuţie cu consilierii USR PLUS şi am agreat să prezentăm tuturor consilierilor generali situaţia tuturor bulevardelor pe care Consiliul General le-a dat către Consiliile Locale ale Sectoarelor, care să menţioneze inclusiv ce se prevedea a fi făcut acolo şi ce s-a făcut (…) Orice consilier are dreptul să pună pe ordinea de zi orice fel de proiect. Pe de altă parte, există o majoritate şi eu cred că ar fi mai bine ca proiectele să fie agreate în majoritate şi în felul acesta am funcţionat până acum şi sper că vom funcţiona şi mai departe. Deci, cred că o să ajungem la o soluţie amiabilă’, a spus Nicuşor Dan, prezent la inaugurarea unei pasarele pietonale care leagă Popeşti-Leordeni de Sectorul 4.
El a menţionat că, pe partea de urbanism, Consiliul General are atributul de a decide care sunt Planurile Urbanistice Zonale pe care le face.
‘Pe de altă parte, atât timp cât Primăria Generală nu are bani, sectoarele au bani, opinia mea este că trebuie să dăm la sectoare tot ce înseamnă lucrare de infrastructură’, a spus primarul general.
Edilul Sectorul 4, Daniel Băluţă, şi-a exprimat disponibilitatea de a discuta cu colegii de la PNL pentru a le explica mai bine care sunt strategiile pe care le are.
‘Finalmente, interesul comun este acela de a construi şi nu de a bloca şi eu am încredere în toate formaţiunile politice că au acelaşi obiectiv’, a declarat Daniel Băluţă.
Întrebat de jurnalişti privind opoziţia manifestată de mai mulţi cetăţeni în privinţa realizării pasarelei de la Şincai, el a subliniat că în fiecare situaţie există păreri pro şi contra.
‘Un astfel de obiectiv de investiţii trebuie autorizat. În autorizaţia de construire avem nevoie de un PUZ pentru zona respectivă. PUZ-urile se pun în dezbatere în Consiliul General, astfel încât orice iniţiativă de felul acesta poate să nu primească girul Consiliului General (…). Din acest motiv, pe un astfel de obiectiv, punctual, există un vot pe care Consiliul General al Municipiului Bucureşti îl poate da, iar dacă Consiliul General, care reprezintă dorinţa majoritară a cetăţenilor, consideră că nu este oportun un astfel de obiectiv de investiţii, el nu se va face’, a afirmat Daniel Băluţă.
Consilierii generali ai USR PLUS au depus un proiect de hotărâre prin care Consiliului Local Sector 4 i se retrage dreptul de administrare a mai multor artere, inclusiv bulevardul Tineretului, unde primarul Daniel Băluţă intenţionează să realizeze o pasarelă pietonală.