AcasăPoliticaNicuşor Dan, cu copiii la școală. Despre situaţia profesorilor: Dacă sunt lucruri...

Nicuşor Dan, cu copiii la școală. Despre situaţia profesorilor: Dacă sunt lucruri care pot fi remediate, vor fi remediate

Președintele Nicușor Dan şi-a dus copiii la școală în prima zi din noul an de învăţământ. Referitor la protestele de azi ale profesorilor, şeful statului a spus că va discuta cu reprezentanţii sindicatelor la Cotroceni.

Dacă sunt lucruri care pot fi remediate în ceea ce priveşte situaţia profesorilor, ele vor fi remediate, a afirmat, luni, preşedintele Nicuşor Dan.

„Haideţi să vedem cum se aşază lucrurile acum şi dacă sunt lucruri care pot fi remediate, ele vor fi remediate. Dar a fost un efort pe mai multe direcţii de a reduce deficitul. Ăsta a fost efortul pe educaţie şi el trebuia început mai devreme”, a spus şeful statului.

El a însoţit-o pe fiica sa în prima zi de şcoală, alături de fiul mai mic.

Preşedintele a explicat de ce a ales să nu fie prezent în mod oficial la o ceremonie de începere a anului şcolar.

„Există această tensiune, sunt nişte revendicări ale profesorilor şi n-am vrut să sfidez”, a arătat Nicuşor Dan.

Noul an şcolar va debuta cu manifestaţii ale cadrelor didactice.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater”, protestează faţă de prevederile primului pachet fiscal referitoare la sistemul educaţional.

Sursa: TVR INFO

Sursa: Ecopolitic.ro

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks