Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că directorul medical al Spitalului Filantropia va prelua funcţia de manager al unităţii, până la organizarea unui concurs. Conform site-ului spitalului Filantropia, în prezent funcţia de director medical interimar este deţinută de dr. Dima Vlad. ‘Atât Curtea de Conturi, cât şi Corpul de Control al primarului au stabilit că au fost nereguli în mai multe proceduri de achiziţii, dintre care una a fost confirmată de CNSC. (…) După cum ştiţi, pentru marea majoritate a spitalelor noastre, contractul de management încetează undeva la sfârşitul lunii ianuarie şi pentru fiecare din aceste poziţii, din cele 19 spitale, o să avem concursuri, aşa cum prevede legea, care o să dureze două-trei luni. O să facem toate procedurile necesare. Până la acel moment, managerul medical o să preia funcţia de manager’, a arătat Nicuşor Dan, într-o declaraţie acordată presei. Precizările au fost făcute la finalul unei vizite efectuate la Spitalul Colţea, unde edilul general a dorit să lămurească aspecte legate de funcţionarea Consiliului etic. ‘Am venit la Colţea pentru că este un conflict de mai multă vreme între echipe medicale. La Colţea a fost, de asemenea, un control al Corpului de Control al Primăriei Capitalei. Acest control a găsit o chestiune care pare să se confirme – spun că pare să se confirme, pentru că managerul este în izolare până la începutul săptămânii viitoare şi o să revenim către el. Fiecare dintre spitale trebuie să aibă un Consiliu etic şi pare că acest Consiliu etic nu a funcţionat în Spitalul Colţea, în sensul că orice sesizare a cuiva care reclamă nereguli din spital trebuie să ajungă la Consiliul etic şi pare că din 2015 până în 2020 toate aceste sesizări erau rezolvate de management şi nu de acest Consiliu etic’, a spus Nicuşor Dan. Potrivit acestuia, tot la Colţea au fost abordate chestiuni legate de funcţionarea subsecţiei de cardiologie şi furnizarea unor acte privind procedurile de concurs pentru şefi de secţii. ‘A doua problemă este că noi am avut un control al Corpului de Control al primarului, finalizat pe 12 octombrie şi prin acest Corp de Control s-au solicitat nişte acte, printre care proceduri de concurs pentru şefi de secţii, iar aceste acte nu au fost transmise către primărie, aşa cum legea obliga să ni li transmită, în 30 de zile, şi am solicitat ca ele să vină în cel mai scurt timp către noi, ca să le analizăm. A treia chestiune este de ordin medical, o dezbatere medicală. Am ascultat toate părţile şi decizia o să fie luată cu specialiştii în medicină – nu o iau eu – pentru funcţionarea subsecţiei de cardiologie din cadrul spitalului, care avea nişte paturi care au fost transferate către secţia de terapie intensivă şi există o dezbatere dacă aceste paturi ar trebui să rămână la secţia de cardiologie sau să fie la secţia de ATI’, a spus primarul. Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat joi că a decis încetarea atribuţiilor de manager al Spitalului Filantropia pentru Dan Ştefan Sîmpălean, în baza unor nereguli semnalate de Curtea de Conturi şi Corpul de Control al primarului. ‘Azi am decis încetarea atribuţiilor de manager al Spitalului Filantropia Bucureşti ale domnului Sîmpălean Dan Ştefan. Am făcut acest lucru după ce am primit rapoartele şi analizele Curţii de Conturi şi Corpului de Control al Primarului în care sunt semnalate diverse nereguli la acest spital’, a scris Nicuşor Dan, pe Facebook.