Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat vineri că este ‘extrem de posibil’ ca în această toamnă să se realizeze o centrală provizorie la fostul CET Titan, astfel încât în iarna 2021-2022 să nu mai fie disfuncţionalităţi în furnizarea apei calde, menţionând că, în acest moment, discuţiile sunt ca investiţia să fie a statului, nu a Primăriei. ‘După cum ştiţi, aşa cum a fost configurat sistemul de încălzire centralizat din Bucureşti, el mai avea 2 CET-uri: unul în Titan şi unul în zona Pipera. În zona Pipera s-a construit deja, nu se mai poate pune în discuţie să se mai facă un CET pe acea locaţie, este exclus. În schimb, în zona Titan, pe acea locaţie, pe de o parte există un proiect al Ministerului Energiei pentru un CET real, cu cogenerare, dar asta e o chestiune de 3 – 4 ani. Pe de altă parte, pentru că există o deficienţă pe zona de est, tot ceea ce înseamnă est până în nord porneşte din CET Sud şi distanţa este foarte mare, e necesar să venim cu un CET provizoriu, fără cogenerare, pur şi simplu nişte cazane care să dea căldură, astfel încât să avem o sursă suplimentară de căldură pe întreaga reţea de est, care urcă de la CET Sud. Aceasta este discuţia şi este extrem de posibil să facem un astfel de CET provizoriu în această toamnă, astfel încât în iarna 2021-2022 să nu mai avem disfuncţionalităţile pe care le-am avut iarna aceasta’, a explicat Nicuşor Dan la o conferinţă de presă. El a spus că deocamdată discuţia cu Ministerul Energiei este în curs, dar există intenţia să fie o investiţie a statului, nu a Primăriei. Întrebat în legătură cu proiectele de termoficare în valoare de un miliard de euro depuse la Ministerul Fondurilor Europene, Nicuşor Dan a precizat că acestea se referă, în principal, la reabilitarea reţelei. ‘Mulţi bani merg pe reabilitarea reţelei, trebuie să reabilităm, de asemenea, puncte termice, cam jumătate dintre ele. Noi mai avem în jur de 40 de mici centrale care aparţin Primăriei, prin Termoenergetica, şi o parte dintre ele trebuie să fie şi ele reabilitate şi am spus că trebuie să digitalizăm reţeaua, adică să avem informaţii în timp real despre ceea ce se întâmplă pe ea, şi în felul acesta să intervenim mai uşor la avarii, şi o contorizare’, a mai explicat Nicuşor Dan. Joi, primarul general, Nicuşor Dan, a anunţat că a convenit cu ministrul Energiei, Virgil Popescu, asupra necesităţii creării unei centrale provizorii la fostul CET Titan, care va permite furnizarea căldurii şi apei calde la parametri optimi şi va reduce avariile din reţeaua de termoficare, în contextul în care circuitul apei dinspre CET Sud spre zona de nord este foarte lung.