Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, estimează că va îndeplini marea majoritate dintre cele zece obiective stabilite de către PNL.
‘Unele din ele sunt pe chestiuni care sunt deja începute. Situaţia celor zece puncte este diferită, dar până la cele şase luni o să vedeţi că marea majoritate (vor fi atinse – n.r.). (…) O parte dintre ele sunt chestiuni care ţin de o evoluţie… Probleme care au început acum un an şi jumătate, acum un an. La momentul potrivit o să fac un bilanţ’, a arătat el, în cadrul unei declaraţii de presă.
Nicuşor Dan a menţionat că are ‘un foarte mare respect’ pentru cei care l-au votat şi tratează ‘cu mare responsabilitate’ îndeplinirea celor zece obiective.
‘Eu am un foarte mare respect pentru oamenii care m-au votat şi o parte importantă dintre oamenii care m-au votat sunt votanţii acestui partid. De asta eu am tratat cu mare responsabilitate această sarcină’, a spus el.
Întrebat de jurnalişti dacă negociază cu PNL să îi susţină candidatura pentru un nou mandat, el a răspuns că este ‘foarte devreme’ pentru astfel de discuţii. ‘Cel puţin un an şi jumătate de acum o să facem administraţie şi în momentul ăla, sigur că suntem oameni politici, o să avem toate discuţiile politice necesare’, a afirmat Nicuşor Dan.
Reprezentanţii PNL Bucureşti i-au cerut, pe 1 februarie, primarului general, Nicuşor Dan, să îndeplinească o serie de obiective cu privire la termoficare şi în alte domenii, în şase luni, pentru a-i menţine sprijinul politic.
Este vorba despre demararea execuţiei lucrărilor la minim două tronsoane din reţeaua de termoficare, finanţate din proiectul de 1,6 miliarde lei, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare; lucrările la tronsonul 1 din Prelungirea Ghencea să ajungă măcar la 50% execuţie (inclusiv plăţi) până pe 31 iulie, iar circulaţia pe Pasajul Doamna Ghica să se deschidă până pe 31 iulie; publicarea primei variante din master-planul pe biciclete; subscrierea capitalului social la STB cu minimum 100 de milioane lei pentru planul de recondiţionare a flotei de transport public; deblocarea autorizaţiilor de taximetrie; prezentarea versiunii finale a strategiei de digitalizare.
De asemenea, liberalii au solicitat reorganizarea Primăriei Municipiului Bucureşti pe criterii de eficienţă şi performanţă administrativă; punerea în dezbatere publică a proiectelor Consiliului General; amenajarea şi readucerea într-o ‘situaţie de bun simţ’ a parcurilor aflate în administrarea municipalităţii, în special Cişmigiu, Mihai I (Herăstrău), Carol I, Tineretului şi Izvor; finalizarea consolidării clădirilor demarate în mandatul precedent; demararea execuţiei lucrărilor de consolidare şi restaurare pentru minim 10 clădiri emblematice din Bucureşti; actualizarea bazei de date aferente PUG; realizarea unui mecanism de planificare, transparentizare şi prioritizare a lucrărilor publice, din care să reiasă clar etape, bugete, responsabilităţi şi termene de realizare.