Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că Pasajul Doamna Ghica ar urma să fie dat în folosinţă peste aproximativ două săptămâni.
Pe de altă parte, edilul general apreciază că pasajul nu rezolvă problema structurală a traficului. În acest sens, subliniază importanţa dezvoltării transportului public.
‘Oraşul este complicat şi ca să rezolvi o problemă de structură a oraşului trebuie să acţionezi structurat. Nu mai merge să pui un pod aici, un pod acolo. În două săptămâni o să dăm drumul la podul de Doamna Ghica. Am muncit mult acolo. Nu o să rezolvăm mare lucru. Adică în intersecţia aceea se va circula mai bine, dar oamenii vor trece şi se vor bloca în intersecţia următoare. Ce trebuie noi să facem este: să dezvoltăm transportul în comun, să reparăm toate liniile de tramvai, să aducem tramvaie noi, o să mai vină 100 de autobuze electrice, 100 de troleibuze din fonduri europene sau din Fondul nostru naţional de mediu’, a spus el, pentru B1Tv.
Nicuşor Dan a subliniat şi importanţa celor zece drumuri radiale, care vor realiza legătura unor artere din Capitală cu Autostrada de Centură. Proiectul este implementat în parteneriat cu CJ Ilfov.
‘Este la stadiul de studii de fezabilitate. Până când o să îl avem în teren o să mai dureze trei-patru-cinci ani. (…) O să fie zece astfel de ieşiri până în Autostrada de Centură, astfel încât dacă vrei să mergi dintr-un cartier în altul, o să poţi să ieşi în Autostrada de Centură, unde o să ai viteză mare şi să reintri în oraş’, a spus el.
Pe 10 iulie, primarul general anunţa că lucrările la Pasajul Doamna Ghica sunt în grafic şi că la începutul toamnei se va circula pe acest pasaj. El menţiona că, de un an şi jumătate, graficul lucrărilor a fost respectat.