Primarul general, Nicuşor Dan, a declarat că înainte de o eventuală majorare a tarifelor încasate de Societatea de Transport Bucureşti (STB) trebuie îmbunătăţite respectarea orarului şi curăţenia.
Întrebat de jurnalişti, miercuri, într-o conferinţă de presă, dacă susţine propunerea STB de majorare a preţului călătoriei, el a răspuns: ‘Eu vreau ca înainte de o eventuală majorare a tarifului să reuşim să îmbunătăţim serviciul în două aspecte – curăţenie şi respectarea orarului. Imediat ce rezolvăm lucrurile astea, putem să deschidem discuţia’.
Nicuşor Dan a menţionat că una dintre soluţiile pentru rezolvarea problemei traficului în Capitală este transportul public.
‘Există o ameliorare în ceea ce priveşte respectarea timpilor de autobuzele, troleibuzele, tramvaiele pe care noi le avem, există o ameliorare în ceea ce priveşte curăţenia din mijloacele de transport în comun (…), există în momentul de faţă necorelări între un parcurs normal al autobuzului în condiţiile de trafic actuale şi programul de trafic pe care el îl are, deci e o chestiune de 3 luni să ajungem să avem linie cu linie nişte programe care să respecte realitatea şi să vedeţi linie cu linie că autobuzele vin în staţie la ora la care scrie în programul lor de transport’, a afirmat Nicuşor Dan.
În opinia sa, creşterea preţului parcării autoturismelor de la 1 ianuarie 2022 îi va încuraja pe oamenii care nu folosesc maşina personală să nu o mai ţină în faţa blocului.
‘Am semnat contractul cu Astra pentru 100 de tramvaie, care vor veni începând cu vara viitoare (…), o să vedeţi în curând achiziţiile pentru 100 de troleibuze, 100 de autobuze electrice’, a adăugat Nicuşor Dan.