Inspectoratul de Stat în Construcţii a precizat, în urma unui control, că „totul este în regulă” cu o lună înainte ca accidentul din Pasajul Unirii să aibă loc, a declarat marţi primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.
El a transmis că aşteaptă ca proiectantul care a făcut partea de semnalizare rutieră să vină în Comisia de circulaţie, pentru a vedea dacă e de corectat ceva în ceea ce priveşte semnalizarea.
„Nu vreau să ataşăm o tragedie de chestiunea asta – dar acolo am avut un control al Inspectoratului de Stat în Construcţii, cu o lună înainte, care a spus că totul e în regulă. Aşteptăm ca proiectantul, pentru că fiecare proiect de investiţie are nişte oameni care atestă cu semnătura lor, dată de autorităţile statului şi cu ştampila lor, dată de autorităţile statului, că este în regulă. Deci aşteptăm ca proiectantul care a făcut partea de semnalizare rutieră să vină în Comisia de circulaţie pentru a vedea dacă e de corectat ceva în ceea ce priveşte semnalizarea”, a declarat edilul Capitalei, într-o conferinţă de presă.
Un accident care a avut loc pe 23 decembrie, la intrarea în Pasajul Unirii, fiind implicat un autocar cu turişti greci, s-a soldat cu 21 de răniţi şi o persoană decedată. Autovehiculul a rupt limitatorul de înălţime aflat înaintea Pasajului Unirii, iar acesta a căzut peste plafonul autocarului, turtindu-l.
Sursa: AGERPRES
Articolul Nicușor Dan: Inspectoratul de Stat în Construcţii a precizat că „totul este în regulă” cu o lună înainte ca accidentul din Pasajul Unirii să aibă loc apare prima dată în Ecopolitic.