Municipalitatea are 500 de litigii în domeniul urbanismului, majoritatea generate de autorizaţii emise de administraţiile precedente, a informat, marţi, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.
‘Avem în momentul de faţă 500 de litigii pe ceea ce înseamnă urbanism, generate în majoritate de autorizaţii emise în administraţiile precedente şi contestate de vecini. Pentru fiecare dintre litigiile astea avem angajate firme de avocatură şi acestea, la rândul lor, au angajaţi experţi în arhitectură, urbanism. 90 – 95% dintre documentaţiile pe care le verifică constată că sunt nelegale şi instanţele din aceste litigii, cam 50% din litigii, constată că vecinii au dreptate şi anulează sau suspendă autorizaţii sau documentaţii de urbanism. Resurse importante din direcţia noastră de urbanism sunt implicate în aceste 500 de litigii cu autorizaţii emise în 2007 şi prelungite în 2019’, a explicat Nicuşor Dan, la conferinţa ‘Cum (NU) construim în România. Soluţii la provocările momentului’, organizată de DC Media Group.
El şi-a exprimat speranţa că Planul Urbanistic General (PUG) va fi elaborat până la finalul anului 2023.
‘Pentru Planul Urbanistic General vreau să vă informez că nu s-a mai lucrat, e o comandă din 2013, procesul s-a blocat în 2014, a fost o situaţie juridică extrem de încâlcită, a venit şi Curtea de Conturi, care ne-a spus să dăm înapoi universităţii 130 de milioane de lei, în condiţiile în care tot contractul e pe 18 sau 25 de milioane de lei. Am lămurit chestiunea aceasta juridică. Am început discuţia cu consorţiul condus de Universitatea de Arhitectură. Sperăm să semnăm actul adiţional până la sfârşitul lunii octombrie, sperăm să avem elaborat Planul Urbanistic General până la sfârşitul anului 2023. (…) Pentru asta, ca să câştigăm timp, folosim studiile care s-au făcut. Pe de o parte, Banca Mondială a făcut pentru municipiul Bucureşti o documentaţie care se numeste Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană şi pentru asta a făcut diverse studii şi folosim, prin bunăvoinţa primăriilor de sector, studiile pe care dumnealor le-au făcut, la rândul lor, când au fost emise PUZ-urile de sector’, a adăugat Nicuşor Dan.