AcasăStiri generaleNicuşor Dan: O să verific sute de autorizaţii date de Direcţia de...

Nicuşor Dan: O să verific sute de autorizaţii date de Direcţia de Urbanism din Primăria Capitalei

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat joi că va verifica sute de autorizaţii emise de Direcţia de Urbanism din cadrul Primăriei, în contextul în care poliţiştii Capitalei au efectuat, miercuri, percheziţii într-un dosar de executare fără autorizaţie de construire a unor imobile de locuinţe. ‘Nu pot să spun decât că mă bucur că lucrul acesta se întâmplă. Încă din anul 2006, eu sunt printre cei care spun în spaţiul public că există o mafie imobiliară în oraşele din România şi în Bucureşti şi că, din păcate, nu există nicio persoană condamnată. Dar, pentru moment, eu nu pot să acuz aceste persoane. Ele sunt sub anchetă. Nu pot să spun că sunt vinovate sau nu. Vă promit: eu, ca primar, o să verific sute de autorizaţii şi PUZ-uri şi PUD-uri date de Direcţia de Urbanism din Primărie. Ca fenomen, pot să vă spun că se încalcă flagrant legea, la nivel statistic’, a arătat edilul general, într-o declaraţie acordată presei. Întrebat ce se va întâmpla în cazul proceselor intentate Primăriei de către Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, Nicuşor Dan a declarat că va respecta legea şi că nu va apăra eventuale ilegalităţi. ‘Eu, ca persoană fizică, am avut foarte puţine procese cu primăria, cele mai multe fiind – vreo şapte, opt – pentru a obţine acte oficiale din primărie. Evident că procesele acestea nu mai au obiect acum, pentru că dau un telefon şi obţin actele acelea. Apoi, au existat acele 400 – cele mai multe sunt litigii între Asociaţia Salvaţi Bucureştiul şi Primăria Capitalei sau alte primării din Bucureşti. Eu nu mai sunt în Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, acele litigii continuă, iar eu, ca primar, acum, dacă în acele litigii consider că autorizaţia emisă de primarul anterior este nelegală, nu o să pot să spun că este legală. Nu o să apăr o ilegalitate pe care a făcut-o administraţia precedentă. Pe de altă parte, mai sunt nişte litigii în care s-au judecat înainte Primăria cu Salvaţi Bucureştiul şi a câştigat Primăria, care cere nişte cheltuieli de judecată Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul. În acele litigii, eu mă duc în numele primăriei şi cer bani de la asociaţie’, a spus el. Opt persoane au fost reţinute, miercuri, în urma percheziţiilor din Bucureşti şi judeţul Ilfov, într-un dosar privind infracţiuni de executare fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, fals material în înscrisuri oficiale, favorizarea făptuitorului, sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri, uz de fals şi fals intelectual. ‘În urma percheziţiilor, poliţiştii au identificat şi ridicat documente de interes în cauză, telefoane mobile, medii de stocare, precum şi peste 52.000 de euro, 48.000 de lei şi 4.300 de dolari. De asemenea, au fost reţinute opt persoane, acestea urmând a fi prezentate magistraţilor cu propunere legală’, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis miercuri AGERPRES. Potrivit unor surse judiciare, percheziţiile au avut loc la Direcţia Generală de urbanism şi amenajarea teritoriului şi la Serviciul de autorizări din Primăria Generală, într-un dosar de executare fără autorizaţie de construire a unor imobile de locuinţe ridicate în zona Bucureştii Noi şi Chitila.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks