AcasăStiri generaleNicuşor Dan precizează că trupele de teatru din clădiri cu risc seismic...

Nicuşor Dan precizează că trupele de teatru din clădiri cu risc seismic vor putea închiria săli

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat marţi că teatrele care au fost notificate în legătură cu faptul că îşi desfăşoară activitatea în clădiri cu risc seismic vor putea închiria săli pentru spectacole.

Întrebat, marţi, ce se va întâmpla cu instituţii de cultură precum Bulandra, Nottara sau Teatrul Mic, care au primit notificări de la Primăria Capitalei, în luna noiembrie, referitoare la faptul că se află în clădiri cu risc seismic ridicat, edilul a replicat că trupele de teatru vor continua să joace în alte spaţii.

‘Ele vor continua să joace în alte spaţii. Teatrul Mic are deja nişte spaţii închiriate în zona Lipscani, în care joacă. Suntem în proces de reorganizare, după legea dată la sfârşit de octombrie şi trebuie să terminăm procesul de reorganizare la sfârşitul lunii decembrie. Avem Sala Dalles, care este închiriată de noi de la Academie, o sală de 180 de locuri în care se poate să se joace. Este o chestiune de management intern al instituţiilor, pentru a-şi găsi săli în care să joace’, a precizat edilul general, în cadrul unei conferinţe de presă.

De asemenea, clădirea de la Izvor a Teatrului Bulandra este inclusă în Programul PNRR de consolidare a clădirilor cu risc seismic. Nicuşor Dan a reamintit că Primăria Capitalei deţine parterul acestei clădiri, iar Universitatea Bucureşti, etajele superioare. Potrivit acestuia, situaţia teatrelor este gestionată de Direcţia Cultură din PMB şi administratorul public al Capitalei, care au în atribuţii în domeniul culturii.

‘Aştept de la dumnealor să vină cu o propunere, cu o solicitare de buget dacă e nevoie, pentru închirierea altei săli. Deci, este o chestiune de management pe care dumnealor trebuie să o facă şi să vină cu ea la mine. (…) Putem plăti chirie pentru câte (săli, n.r.) e nevoie, ca să nu punem oamenii în pericol’, a declarat Nicuşor Dan.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks