AcasăStiri generaleNicuşor Dan spune că are o relaţie bună cu primarii de sector:...

Nicuşor Dan spune că are o relaţie bună cu primarii de sector: Votul primit ne obligă să colaborăm

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că are o relaţie bună cu primarii de sector, menţionând că votul primit din partea bucureştenilor îi obligă să colaboreze pentru binele cetăţenilor. ‘În săptămâna asta m-am întâlnit cu trei primari de sector, cei care mi-au solicitat: primarii de la sectoarele 2, 4 şi 6. Şi în măsura în care îmi vor solicita întâlniri, unul la unul vorbesc, pentru că întâlniri periodice, la două săptămâni, avem cu toţi primarii şi cu ministrul Mediului…’, a afirmat Nicuşor Dan, întrebat la o conferinţă de presă în legătură cu faptul că primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, s-a plâns în câteva rânduri că nu poate să-l contacteze. Întrebat dacă acest lucru înseamnă că are o relaţie bună cu primarii de sector, Nicuşor Dan a precizat: ‘Da. Votul pe care l-am primit fiecare dintre noi ne obligă să colaborăm pentru binele bucureştenilor, sigur’. Primarul Capitalei a susţinut că are o relaţie foarte bună şi cu reprezentanţii PNL şi USR. ‘O relaţie foarte bună. După cum ştiţi, a avut loc astăzi, la ora 10,00, o şedinţă a Consiliului General, un proiect pe ordinea de zi care a trecut cu maximum de voturi de la partidele din majoritate. Deci, am o relaţie foarte bună şi ne întâlnim periodic, chiar azi ne vom întâlni’, a spus Nicuşor Dan.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks