AcasăStiri generaleNicuşor Dan: Susţin ca şcolile să rămână închise până când incidenţa COVID-19...

Nicuşor Dan: Susţin ca şcolile să rămână închise până când incidenţa COVID-19 va fi sub 3/1.000 de locuitori

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, susţine măsura ca şcolile în Bucureşti să rămână închise până când incidenţa COVID-19 va fi sub 3 la mia de locuitori. ‘Copiii sunt transmiţători ai acestei boli. (…) Noi avem şi problema în Bucureşti de şcoli care învaţă în trei schimburi şi în care e practic imposibil să faci o distanţare a copiilor în clasă. (…) În condiţiile în care suntem în Bucureşti, putem să facem şcoală online în condiţii acceptabile. Este o măsură de siguranţă pe care eu o susţin cu toată inima, deci, până când nu vom scădea acel indice sub trei, cum au stabilit specialiştii, eu susţin ca şcolile să rămână în continuare închise’, a spus Nicuşor Dan joi, la postul B1 TV. În ceea ce priveşte o eventuală carantinare a unor zone, el a menţionat că o astfel de decizie trebuie bazată pe date. ‘Ca să iei o astfel de decizie trebuie să te bazezi pe date, mai sunt câteva zile până când Ministerul Sănătăţii va implementa, la nivel naţional, un sistem electronic care va permite să informatizezi tot ce înseamnă fişa aceea de anchetă epidemiologică, să informatizezi contacţii, să informatizezi relaţia cu medicul de familie (…) În momentul în care o să avem acel sistem informatic, o să putem să localizăm pe hartă unde sunt persoanele care sunt infectate la acest moment şi dacă vom constata că pe o stradă sau într-o zonă de câteva străzi există o densitate foarte mare de cazuri, atunci această măsură este posibilă’, a spus Nicuşor Dan. El a amintit că a avut în cursul după-amiezei de joi o discuţie legată de coronavirus cu toţi factorii implicaţi în acest domeniu la nivelul Bucureştiului şi că sunt locaţii unde se încalcă regulile de protecţie sanitară. ‘Există locuri în Bucureşti, în special terase, unde regulile se încalcă în mod repetat şi am avut această discuţie ce am putea să facem la nivel de Poliţie, Jandarmerie pentru ca manifestări de tipul ăsta să înceteze’, a afirmat Nicuşor Dan. Potrivit acestuia, discuţiile au fost legate şi de categoriile de persoane. ‘Primăria Capitalei a făcut undeva la 10.000 de teste, e insignifiant (…) Am discutat de capacitatea de testare la nivelul Bucureştiului de către instituţiile Ministerului Sănătăţii şi de către instituţiile Primăriei şi despre care ar fi categoriile de persoane pe care Primăria Capitalei, care este o instituţie totuşi bogată, chiar dacă într-o situaţie financiară dificilă acum, poate să meargă pentru a reduce lanţul de transmitere’, a mai adăugat Nicuşor Dan. PSD solicită prefectului Capitalei redeschiderea şcolilor din Bucureşti unde nu au fost cazuri de infectări cu noul coronavirus sau poate doar un caz, a declarat, joi, prim-vicepreşedintele partidului, Gabriela Firea. ‘Un subiect pe care l-am discutat în cadrul Comitetului Politic Naţional este această situaţie singulară la nivel european şi aberantă, spun eu, cu privire la închiderea şcolilor în Capitală. Aşa cum ştiţi, s-a luat această măsură de închidere a unităţilor de învăţământ, o măsură injustă pentru toţi elevii, pentru toţi profesorii. De exemplu, în Europa, doar în România şi Lituania sunt şcolile închise. Care este motivul pentru care în şcoli din Capitală în care nu a fost niciun caz sau poate un caz două să fie oprite cursurile? Nu există nicio justificare absolut deloc şi solicităm noului prefect al Capitalei să redeschidă şcolile din Capitală’, a precizat Firea. Ea a spus că elevii şi profesorii trebuie testaţi acolo unde se constată un focar de infectare. ‘Ce este de făcut? Ceea ce face toată Europa: să fie testaţi elevii, să fie testaţi profesorii şi acolo unde se constată un focar, doar acolo, se poate închide o clasă sau se pot închide mai multe clase sau poate, in extremis, o şcoală, dar nu să iei o măsură atât de radicală, atât de nedreaptă şi de neexplicat de a închide toate unităţile de învăţământ dintr-un oraş cum este Bucureşti, un oraş atât de mare, doar pentru că aşa vrea Guvernul’, a mai adăugat Firea. AGERPRES / (AS – autor: Iulia Carciog, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks