Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, joi, că susţine alocarea unui ajutor social, în această iarnă, pentru locuitorii din blocul din Str. Nicolae Drăgan nr. 5A, rămas fără electricitate, subliniind însă că decizia aparţine Consiliului General.
El a adăugat că Primăria Capitalei poate oferi suport juridic asociaţiei de locatari pentru a se îndrepta împotriva celor care au vândut locuinţe într-un imobil ilegal.
‘Ar fi ilegal pentru mine să semnez un certificat de urbanism prin care să se branşeze la energie electrică acel imobil, pentru că acel imobil este flagrant ilegal. Acesta este răspunsul oficial al Primăriei Municipiului Bucureşti. Pentru acei locatari care sunt nişte oameni de bună credinţă, au cumpărat nişte locuinţe construite în baza unei autorizaţii emise de o instituţie a statului român, Primăria Sectorului 5, vrem să le oferim suport juridic pentru a se îndrepta împotriva celor care le-au vândut locuinţe într-un imobil ilegal. Sunt dispus, în condiţiile în care şi Consiliul General va fi de acord, să oferim un ajutor social pe perioada acestei ierni. Pentru asta trebuie să avem o cerere din partea domniilor lor sau a asociaţiei de locatari’, a explicat Nicuşor Dan, în cadrul unei conferinţe de presă.
Pe 29 octombrie, edilul declara că Primăria Capitalei va putea da autorizaţie pentru branşamentul electric al blocului din Str. Nicolae Drăgan nr. 5A abia după ce Primăria Sectorului 5 îşi va asuma reautorizarea acestei clădiri.
Potrivit presei centrale, blocul respectiv a rămas fără electricitate în urmă cu trei luni, după ce timp de mai mulţi ani a fost conectat la energie electrică prin modalităţi ilegale.
‘Clădirea în care locuiesc acei oameni este o clădire ilegală şi îmi asum ceea ce spun. Există o prevedere în legea construcţiilor care spune că nu poţi să racordezi la reţele de utilităţi clădiri ilegale. Dacă ai o clădire ilegală, nu înseamnă neapărat că trebuie să o demolezi. Există o procedură de intrare în legalitate: trebuie să faci un studiu de structură, care să spună în esenţă că acea clădire nu o să cadă peste tine şi trebuie să mai faci un studiu care să spună că ea se integrează arhitectural, urbanistic în prevederile Planului Urbanistic General. Nu vreau să ne jucăm cu chestiunile acestea. Soluţia este ca, în urma unui studiu de structură şi în urma unui studiu arhitectural urbanistic, Primăria Sectorului 5 să îşi asume reautorizarea acestei clădiri. În secunda în care va fi reautorizată, noi vom da autorizaţie pentru branşamentul electric’, a transmis Nicuşor Dan.
Edilul general a mai precizat că aceste demersuri pot fi făcute de către asociaţia de proprietari.