AcasăStiri generaleNicuşor Dan: Voi sesiza DNA pentru nereguli depistate la CSM Bucureşti

Nicuşor Dan: Voi sesiza DNA pentru nereguli depistate la CSM Bucureşti

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că va sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru nereguli depistate la Clubul Sportiv Municipal (CSM Bucureşti) ca urmare a unei verificări a Corpului de Control care a vizat activitatea clubului în perioada 2017-2022.

Potrivit edilului, CSM a plătit, în 2018, prime în valoare totală de 1.076.330 de lei unor angajaţi care nu aveau dreptul la aceşti bani, mai exact personalului administrativ.

‘Primele pentru câştigarea competiţiilor se puteau acorda potrivit legislaţiei în vigoare la acel moment numai sportivilor şi colectivelor tehnice (antrenori, medici, kinetoterapeuţi)’, precizează Nicuşor Dan, luni, pe Facebook.

El susţine că, din suma achitată personalului administrativ, 190.965 de lei au fost încasaţi în mai multe tranşe de directorul general al CSM, Gabriela Szabo, tot sub formă de primă.

‘Totodată, Corpul de Control a identificat şi un posibil conflict de interese generat de un contract încheiat de conducerea clubului în 2018 cu o firmă cu care Gabriela Szabo a încheiat ulterior, în acelaşi an, un contract de cesiune de drepturi de autor. Pe lângă aceste probleme, s-au constatat şi că reorganizările succesive ale instituţiei, făcute în 2017-2019, au fost deficitare, neducând la o îmbunătăţire a activităţii’, afirmă primarul.

Potrivit acestuia, litigiile în care a fost implicat CSM Bucureşti perioada 2018-2022 au generat costuri de 2.928.065 de lei reprezentând cheltuieli cu avocaţii, la care se adaugă despăgubiri şi cheltuieli de judecată în valoare de 1.722.852 de lei, până la acest moment.

‘De asemenea, nu s-a găsit o bază de date a numărului de sportivi, pe secţii şi pe vârste, astfel că toate cifrele furnizate către PMB pentru intervalul 2018-2022 au fost nişte aproximări nefundamentate. În plus, nu există o procedură cu privire la transferul sportivilor, cu privire la criteriile care trebuie avute în vedere în procesul de selectare a unui sportiv, la cum se aproximează valoarea unui sportiv, fapt care a dus de-a lungul vremii la pierderi financiare’, adaugă Nicuşor Dan.

Edilul menţionează că, în urma neregulilor administrative găsite, a fost sesizată comisia de disciplină şi au fost dispuse măsuri de remediere a situaţiei.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks