Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că în aceste zile vor fi plătite salariile pentru patru companii municipale cu restanţe salariale vechi. ‘Vom plăti zilele acestea, în preajma sărbătorilor, salariile pentru patru companii municipale cu restanţe salariale vechi. Reuşim astfel să ajungem cu salariile plătite până la 31 octombrie pentru toate companiile, mai puţin două. Nu am putut plăti salariile la Compania Municipală Dezvoltare Durabilă, deoarece au venituri exclusiv pe capitolul de investiţii, iar Primăria are conturile blocate pentru investiţii. De asemenea, nu am plătit salariile pentru Compania Municipală Managementul Transportului, deoarece nu are contract cu Primăria’, a scris edilul general, pe Facebook. El a reproşat fostei administraţii că nu s-a ocupat de acest aspect. ‘Fosta administraţie a aplicat principiul ‘după mine potopul’ şi nu s-a mai preocupat nici măcar de achitarea obligaţiilor salariale, iar ‘grija pentru oameni’ a fost doar un slogan de campanie’, a adăugat Nicuşor Dan. Consiliul General al Capitalei a adoptat în şedinţa de luni proiecte de hotărâre privind desemnarea reprezentanţilor municipiului Bucureşti în adunările generale ale acţionarilor din 23 de companii municipale. Totodată, CGMB a aprobat înfiinţarea unei comisii speciale pentru monitorizarea acestor companii. Pe 16 decembrie, Nicuşor Dan arăta că reprezentanţii municipalităţii în Adunările generale ale acţionarilor din companiile municipale vor avea mandate ‘clare’ şi ‘limitate’, cu obiectivul desfiinţării acestora, deoarece sunt ‘ineficiente’. ‘Facem primul pas spre desfiinţarea companiilor municipale costisitoare sau chiar falimentare (…) Aceşti noi reprezentanţi vor avea mandate clare şi limitate, cu obiectivul desfiinţării acestor companii ineficiente. Bucureştenii nu vor mai plăti risipa şi incompetenţa, iar Primăria Capitalei va contracta serviciile de care are nevoie de pe piaţa liberă, în mod transparent, prin contracte corect negociate’, afirma edilul.