Crucea Roşie organizează, pe 1 şi 2 iulie, în Parcul Mogoşoaia, evenimentul maraton ‘Noapte albă pentru zile negre’.
Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES, în cadrul evenimentului, timp de 36 de ore, participanţii vor descoperi cum arată o tabără de sinistraţi şi vor putea să petreacă o noapte în cortul de campanie, având la dispoziţie un kit de supravieţuire.
În timpul zilei, se vor desfăşura ateliere educative şi activităţi pentru copii, simulări de prim-ajutor din oră în oră, iar doritorii vor primi sfaturi şi vor participa la ‘demonstraţii salvatoare de viaţă’.
Publicul va fi familiarizat cu toate funcţiunile, logistica şi expertiza pe care Crucea Roşie Română le are şi la care apelează atunci când este nevoie să intervină de urgenţă pentru a salva vieţi.
Participarea la toate activităţile din timpul zilei este gratuită, dar cei care vor dori pot contribui cu donaţii, pentru a susţine acţiunile Crucii Roşii.
Celor interesaţi să experimenteze provocările cu care se confruntă o persoană sinistrată, în urma unei calamităţi, li se va oferi posibilitatea, în noaptea de 1 spre 2 iulie, să petreacă noaptea într-un cort al Crucii Roşii similar celor folosite în taberele de urgenţă.
Doritorii se pot înscrie prin achitarea unei taxe, care va fi folosită pentru ajutorarea persoanelor sinistrate sau a celor în situaţii vulnerabile. În schimb, fiecare participant va parcurge întregul circuit prin care trece o persoană sinistrată, va primi instruire specifică în caz de dezastru şi lecţii de prim-ajutor. În plus, vor primi pe lângă un loc de dormit în cort, un tricou, un kit de supravieţuire format dintr-un aparat radio cu diverse funcţii, un briceag multifuncţional şi o cană termos, produse de igienă, dar şi mâncare: cina şi micul dejun.