Bucureştenii au participat sâmbătă în număr mare la evenimentele organizate în Noaptea Muzeelor, managerii instituţiilor de cultură caracterizând drept ‘îmbucurătoare’ prezenţa ‘peste aşteptări’ la evenimentele organizate cu această ocazie şi ‘un pas evident’ în procesul revenirii la normalitate.
Managerul Nopţii Muzeelor, Dragoş Neamu, a apreciat că participarea în număr mare a publicului la Noaptea Muzeelor demonstrează că oamenii au aşteptat cu nerăbdare evenimentul.
‘Lume multă, oameni care au aşteptat cu mare nerăbdare evenimentul, niciun incident, muzee în premieră, noi, care au fost surprinse de spiritul şi disponibilitatea oamenilor de a le vizita: Arcul de Triumf, Primăria, Romanian Design Week în topul interesului din Bucureşti’, a transmis Dragoş Neamu, pentru AGERPRES.
Sâmbătă, 51 de instituţii publice de cultură sau independente şi-au deschis porţile, la Noaptea Muzeelor în Bucureşti, după ce, la ediţia precedentă, din cauza pandemiei COVID-19, peste 60 de muzee şi operatori culturali din toată ţara au participat la ‘întâlnirea nocturnă’, pe 14 noiembrie, prin evenimente culturale desfăşurate în marea lor majoritate în mediul online.
Acestea au propus o serie de expoziţii, intervenţii şi experimente artistice, proiecţii, spectacole, ateliere, concerte, tururi interactive, dar şi unele activităţi în mediul online.
* Directorul adjunct al Muzeului Naţional de Istorie, Cornel Ilie, a apreciat ca ‘îmbucurător’ faptul că, în condiţiile stării de alertă, 1.050 de vizitatori – familii, copii, seniori – români şi străini, au ales să viziteze MNIR.
‘Date fiind condiţiile speciale în care s-a desfăşurat evenimentul, a trebuit să impunem anumite restricţii, dar, cu toate acestea, am avut un număr mare de vizitatori – peste 1.000. Chiar dacă au venit şi valurile acestea de ploaie, asta nu i-a împiedicat pe oameni să vină la muzeu. Am văzut mulţi oameni nerăbdători să viziteze, mulţi vizitatori care era clar că ‘suferiseră’, dacă pot spune aşa, pentru faptul că nu mai avuseseră parte de astfel de evenimente de o perioadă lungă de timp. Aşa că ne-am bucurat mult să vedem că un număr foarte mare de bucureşteni ne-au trecut pragul’, a declarat Cornel Ilie pentru AGERPRES.
El a precizat că un număr mare de voluntari, printre care şi străini, din Spania, Brazilia, Grecia, au contribuit la reuşita programului Nopţii Muzeelor la MNIR.
‘Asta pe noi nu poate decât să ne bucure şi să ne dea o doză foarte mare de optimism pentru viitor’, a adăugat Cornel Ilie.
* Şi la Muzeul Naţional de Artă al României, numărul vizitatorilor a fost ‘peste aşteptări’ (3.250 ), managerul instituţiei, Călin Stegerean, susţinând, spre surpriza vizitatorilor, mai multe ghidaje la Muzeul Colecţiilor de Artă.
‘Până la ora asta (22,00 n.r.) am depăşit deja 3.000 de vizitatori. Avem deja 600 la Muzeul Colecţiilor de Artă, 1.000 de vizitatori au ‘trecut’ sigur la expoziţia ‘Călătoriile lui Iser’, în Sălile Kretzulescu, iar la ‘Shaping Design. Together’ avem peste 1.500. Sperăm că până la sfârşit să atingem 4.000 de vizitatori, ceea ce au nu aş fi crezut, sincer. E peste aşteptări. Îmbucurător’, a declarat pentru AGERPRES Gabriela Tofan, coordonator Departamentul Comunicare al MNAR.
* Managerul Muzeului Municipiului Bucureşti. Adrian Majuru, a remarcat prezenţa publicului specializat, cu precădere tânăr, printre cei 2.662 de vizitatori.
‘Ţinând cont şi de vremea complicată – a plouat – de programul relativ restrâns, pentru că noi am deschis porţile la ora 16,00, cu intrare liberă până la ora 22,00, excepţie făcând Observatorul Astronomic, care îşi continuă activitatea până la ora două dimineaţa, ca să fie şi observaţii nocturne, ţinând cont şi de faptul că a trebuit să fragmentăm în grupuri, să păstrăm distanţă, ceea ce înseamnă consumare de timp, avem un total de 2.662 de vizitatori pe întreaga instituţie. Urmează să actualizăm mâine dimineaţă cu ceea ce urmează să fie la Observator’, a declarat Majuru pentru AGERPRES.
Adrian Majuru a remarcat că există un public tânăr ‘dedicat artei’.
‘Am observat însă o schimbare de situaţie, în sensul că sunt foarte mulţi tineri, familii cu copii, numai cu copii mici, deci zona vârstelor medii de adolescenţă nu. Vin tinerii singuri şi interesant este că deja vin cu un interes specializat. Există un public tânăr dedicat artei şi îl vezi că e deosebit faţă de cel care vine la istorie sau la arheologie. Şi asta am văzut colindând printre unităţile muzeale pe care le avem. Diferenţa o face Observatorul, care interesează pe toată lumea, pentru că un observator astronomic în partea asta de ţară nu mai există decât la Bucureşti. Începe să apară publicul specializat şi atunci atât naraţiunea muzeală, cât şi informaţia pe care o oferi trebuie să vină în favoarea unei pregătiri profesionale sau în extensia ei’, a mai spus Adrian Majuru.
* Directorul General al Muzeului Naţional al Literaturii Române, Ioan Cristescu, a calificat drept ‘impresionant’ afluxul de vizitatori înregistrat, în ciuda stării de alertă şi a ploii.
‘Per total, la sediul din Strada Nicolae Creţulescu 8, la expoziţia de bază, şi casele memoriale astăzi am avut peste 3.500 de vizitatori, ceea ce este un fapt îmbucurător, pentru că în alţi ani aveam mai multe mii de vizitatori, dar, aşa cum am calculat cu colegii mei, ceea ce mă bucură a fost că afluxul, nu numai în Creţulescu, ci şi la Anton Pann, a fost impresionant. În ‘Griviţa’ au fost undeva aproape 200 de oameni să vadă expoziţia dedicată lui Iuri Isar. ‘Griviţa’ este un spaţiul mai nou în ghidajul muzeal bucureştean, iar aici, ca şi la ‘Anton Pann, muzeele se închid mai devreme’, a declarat Cristescu pentru AGERPRES.
Ioan Cristescu apreciază că cifra înregistrată de instituţia pe care o conduce în Noaptea Muzeelor reprezintă ‘un pas mare’ în condiţiile pandemiei şi a situaţiei financiare.
‘Nemaiputând să facem momente atractive pentru public, am oferit doar ceea ce puteam să oferim. În cifra pe care am amintit-o nu sunt ‘prinşi’ însă şi zecile de copii care au participat la atelierele organizate din oră în oră. Copiii nu i-am cuantificat. Ceea ce e mai important este că la această oră (23.30 – n.r.) în Creţulescu încă mai vin vizitatori’, a încheiat directorul general al MNLR, Ioan Cristescu.
* Nu la fel de entuziast a fost managerul Muzeului Naţional al Ţăranului Român, Virgil Ştefan Niţulescu.
‘Noi am numărat 1.086 de vizitatori. Fără îndoială au fost mai mulţi, pentru că la una dintre porţi, pe care noi o desemnasem pentru ieşire, au mai intrat, cred, peste 100 de persoane. Dar noi am dat 1.086 de bilete. Mai puţin decât ne aşteptam. Probabil că acel Cod portocaliu anunţat prin RO-ALERT i-a determinat pe unii să rămână în casă. Deşi aici în zona noastră ploaia s-a oprit înainte de ora 18,00, totuşi publicul a fost ceva mai puţin decât cel estimat de noi iniţial. Cel puţin cei care au fost prezenţi au plecat, zic eu, mulţumiţi de ceea ce au primit’, a declarat Niţulescu pentru AGERPRES.
Managerul MNŢR consideră că această ediţie se constituie într-un ‘pas evident’ spre revenirea la normalitate.
‘Sunt convins că în anul 2022, când Noaptea Europeană a Muzeelor se va desfăşura, ca de obicei, la mijlocul lunii mai, nu ca acum când a fost anulată o lună şi evenimentul va putea fi pregătit mai atent de către toată lumea şi va fi anunţat din timp şi în plus oamenii vor fi mai liniştiţi, mai pregătiţi pentru asemenea vizite, cred că atunci vom fi cu toţii martorii unui eveniment normal, aşa cum le aveam înainte de anul 2020. Acum, este limpede, suntem încă în starea de alertă şi oamenii sunt încă prudenţi în a ieşi din case şi a veni în locuri aglomerate. Şi eu cred că şi acesta a fost un motiv pentru care publicul n-a fost foarte numeros’, a spus Niţulescu.
Virgil Ştefan Niţulescu a mai arătat că această ediţie a Nopţii Muzeelor a fost pregătită nu doar în marile oraşe, ci şi în localităţi mici şi chiar în comune, acest fapt constituind un succes pentru lumea muzeală.
‘ În momentul în care pregăteşti un eveniment de acest fel într-o comună, unde vin poate doar câteva zeci de vizitatori, pentru noi, pentru lumea muzeală din România este foarte important’, a mai spus managerul MNŢR.
* În Noaptea Muzeelor la Muzeul de Artă Recentă, potrivit directorului general al muzeului, Erwin Kessler, aproximativ 1.200 de ‘insomniaci’ au ales să viziteze MARe.
* Managerul Muzeului Antipa, Luis Ovidiu Popa, a declarat pentru AGERPRES, că, deşi a ales ca întâlnirea din Noaptea Muzeelor să se desfăşoare online, muzeul a fost deschis în program normal, în intervalul 10,00 – 20,00, 2.400 de vizitatori trecând pragul instituţiei.
‘E un sacrificiu pe care cred că trebuie să-l facem acum şi noi şi publicul, pentru a putea să ne întâlnim, în continuare, în fiecare zi. Pentru că au fost, în trecut, câteva momente în care, abia am putut deschide muzeul, pentru că nu trebuie să se îmbolnăvească 10 angajaţi ca să nu putem deschide şi e suficient să fie unu-doi şi din acest motiv am ales această soluţie. Dar, sper ca publicul nostru să înţeleagă acest lucru. Şi faptul că în timpul zilei, când putem să manageriem mai bine fluxul de vizitatori, a fost foarte plin muzeul cred că arată că oamenii au înţeles şi ne apreciază în continuare. Astăzi au fost 2.400 de vizitatori. Ne apropiem de cifrele de dinainte de pandemie’, a spus Popa.
* Pentru prima dată, cu ocazia Nopţii Muzeelor, Primăria Capitalei s-a deschis publicului larg, într-un eveniment care a reunit două expoziţii legate de istoricul sediului municipalităţii şi al oraşului, precum şi alte experienţe culturale, primarul general, Nicuşor Dan, fiind prezent sâmbătă seară la sediul instituţiei. Potrivit primăriei, 3.000 de vizitatori au trecut pragul fostului Palat al Ministerului Lucrărilor Publice.
Toate evenimentele propuse în Noaptea Muzeelor s-au desfăşurat cu respectarea legislaţiei în vigoare privind prevenirea COVID-19.
Iniţiat în urmă cu 17 ani de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este organizată anual pe plan european. În România, organizatorul evenimentului este Reţeaua Naţională a Muzeelor.