Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale, este din nou ținta unor atacuri calomnioase. La Agenția Națională de Integritate (ANI) a fost depusă o sesizare falsă pentru verificarea existenței unui presupus conflict de interese în cazul său.
Sesizarea a fost depusă de o persoană necunoscută, în numele viceprimarului USR de la Câmpulung, Adrian Vlădău, fără știrea și acordul său, prin falsificarea semnăturii acestuia.
Viceprimarul USR a descoperit acest lucru după ce a primit două răspunsuri oficiale de la ANI în care era înștiințat că Agenția Națională de Integritate a înregistrat sesizarea sa și că va efectua evaluarea respectării regimului juridic al conflictului de interese în cazul Elenei Lasconi, primarul municipiului Câmpulung.
Pentru ca situația să fie și mai absurdă, viceprimarul a solicitat Agenției Naționale de Integritate copii ale sesizării pe care ar fi depus-o, dar ANI a refuzat solicitarea și a precizat că lucrările aflate pe rolul ANI nu sunt informații publice.
Adrian Vlădău a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung în acest caz, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals privind identitatea și fals în declarații.
Viceprimarul USR solicită organelor de cercetare penală identificarea și tragerea la răspundere a persoanei vinovate de furtul identității sale și de comiterea acestor fapte penale.
Elena Lasconi a reacționat ferm în fața acestor atacuri: „Nu mă las intimidată de minciuni, calomnii și jocuri murdare. Am curajul să lupt pentru adevăr, pentru dreptate și pentru oamenii care cred în mine. Astfel de manevre nu fac decât să mă motiveze și mai tare. Falsificarea semnăturii viceprimarului USR de la Câmpulung, Adrian Vlădău este un act nu doar ilegal, ci profund imoral, arătând clar că cei care orchestrează aceste atacuri nici măcar nu au curajul să-și asume murdăria”.
Astfel de atacuri nu sunt o noutate pentru Elena Lasconi. De aproape cinci ani, de când a devenit primarul municipiului Câmpulung, este ținta unui adevărat asediu birocratic și mediatic: plângeri penale, procese, petiții și controale repetate. Toate acestea fac parte dintr-o strategie clară de a o împiedica să-și ducă la capăt misiunea și de a o descuraja. Aceste controale și piedici administrative, la ordin politic, au blocat lucrări importante pentru comunitate. Exemple sunt modernizarea Bulevardului Pardon sau construirea blocurilor de locuințe sociale, întârziate în mod repetat prin tertipuri birocratice și presiuni constante.
Articolul Noi atacuri la adresa Elenei Lasconi. Au falsificat semnătura viceprimarului de la Câmpulung pentru o sesizare falsă la ANI apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro