Preşedintele brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva, va efectua la sfârşitul lui ianuarie în Argentina prima călătorie oficială în străinătate, apoi va vizita Statele Unite, China şi Portugalia, a indicat marţi o sursă prezidenţială, notează AFP, potrivit Agerpres.
Liderul de stânga, care a preluat duminică pentru a treia oară preşedinţia Braziliei, se va deplasa la Buenos Aires pentru a participa la summitul Comunităţii Statelor Latino-Americane şi Caraibiene (CELAC) la 23 şi 24 ianuarie.
Lula da Silva, 77 de ani, ar urma să fie primit de omologul său american, Joe Biden, la Washington la o dată care „nu a fost stabilită încă”, potrivit aceleiaşi surse.
O călătorie în China, care este principalul partener comercial al Braziliei, va avea loc, de asemenea, „după martie”, a adăugat sursa prezidenţială.
Preşedinţia a confirmat, de asemenea, că Lula da Silva va vizita Portugalia în perioada 22-25 aprilie, aşa cum a indicat cu o zi înainte şeful statului portughez, Marcelo Rebelo.
Lula da Silva, care a mai condus deja principala economie a Americii de Sud între 2003 şi 2010, îşi arată astfel dorinţa de a rupe izolarea internaţională a Braziliei care a marcat mandatul predecesorului său de extremă dreapta Jair Bolsonaro.
În discursul său de învestire în faţa Congresului, el s-a angajat în special să reia „integrarea sud-americană” şi să reînnoiască un „dialog înalt şi activ cu Statele Unite, Uniunea Europeană şi China”.
sursa – AGERPRES
Articolul Noul președinte al Braziliei va avea primele vizite în Argentina, SUA şi China apare prima dată în Ecopolitic.