Noul primar al municipiului Sighişoara, Iulian Sîrbu, a declarat, joi, cu ocazia depunerii jurământului, că îşi doreşte ca în primii ani de mandat să aducă oraşul ‘în normalitate’ iar apoi va începe să facă o proiecţie în privinţa dezvoltării, pe termen lung. ‘În prima etapă voi face o prioritizare a strategiei locale, pentru că în acest moment acest trebui adaptată la cerinţele anului 2020. Trebuie să vedem exact care lucruri sunt prioritare şi pus accentul pe acestea, pentru că în acest moment sunt foarte multe lucrări şi investiţii, care se desfăşoară haotic în Sighişoara. Voi începe cu infrastructura, am avut discuţii în această perioadă cu multe firme de consultanţă fiindcă avem nevoie de fonduri europene, nu ne putem baza doar pe bugetul local. Este foarte important să atragem finanţări europene, finanţări guvernamentale, unde sunt bani pe care trebuie să îi aducem al Sighişoara. În cei patru ani doresc să aduc Sighişoara în normalitate, trebuie, în primul rând, să aducem Sighişoara la zi, de acolo să pregătim proiecţia pentru următorii ani, indiferent cine va ocupa fotoliul de primar şi cele de consilieri locali (…) Vreau să fac un audit financiar, un audit funcţional pentru că vreau să discut cu date concrete pe masă. În acest moment sunt foarte multe variabile, foarte multe investiţii, au fost semnate chiar şi în această săptămână contracte noi, trebuie să vedem cum facem proiecţia pentru bugetul pe anul viitor, fiindcă trebuie să lucrăm pe acesta în perioada următoare. Va exista în permanenţă transparenţă în instituţie’, a declarat Iulian Sîrbu. Noul primar, care a câştigat alegerile susţinut de Uniunea Independentă pentru Sighişoara (UIPS) şi Pro România, a spus că a candidat pentru a treia oară pentru fotoliul de primar al oraşului şi că asta demonstrează că fiecare trebuie să creadă în şansa sa. ‘Ca şi viaţa, care e o luptă continuă, nu trebuie să ne oprim niciodată pentru a face ceea ce suntem pregătiţi să facem şi pentru a merge mai departe. Mă aşteptam să câştig la diferenţă mare în faţa contracandidaţilor pentru că în spatele acestui rezultat este o muncă de ani de zile, zi de zi, alături de sighişoreni’, a declarat Sîrbu. Prefectul judeţului Mureş, Mara Togănel, a declarat la şedinţa de constituire a noului Consiliu Local Sighişoara, în care primarul ales a depus jurământul, că cei aleşi trebuie să-şi respecte angajamentele faţă de alegători, să-i respecte pe sighişoreni şi să fie echilibraţi şi înţelepţi. În prezenţa prefectului judeţului Mureş, Mara Togănel, au depus jurământul şi 17 dintre cei 19 consilieri locali aleşi, pentru alţi doi reprezentanţi ai Consiliului Local urmând a avea loc validarea mandatelor de către judecătorie şi apoi depunerea jurământului. Consiliul Local Sighişoara îi va avea în componenţă pe Fiscu Constantin Mihai, Türk Michaela, Reiter Volker, Baier Hans Werner, Pajint Fritsch Monica, Cheţan Daniel, Moiseş Florian Dan (pentru care urmează a se realiza validarea), toţi din partea Partidul Naţional Liberal (PNL), Burghelea Bogdan-Ioan, Duma Felix-Lucian, Horumb Maria, Drăghici Ioan, Stanciu Mihai-Ioan, şi Groza Tudorel Claudiu (pentru care urmează a se realiza validarea), din partea Uniunea Independentă pentu Sighişoara (UIPS), Matei Ovidiu-Daniel, Grabcev Adrian, Ţiţeiu Nicolae din partea Partidul Social Democrat (PSD), Gáll Ernő, Buzogany Erzsebet din partea Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) şi pe Stupariu Călin de la Partidul Mişcarea Populară (PMP). Conform legii şedinţa a fost condusă de cel mai în etate consilier Gall Erno, din partea UDMR, şi de doi dintre cei mai tineri consilieri Drăghici Ioan şi Stanciu Mihai-Ioan din partea UIPS. În urma scrutinului din data de 27 septembrie, sighişorenii au ales un nou primar, în persoana lui Iulian Sîrbu, liderul Uniunii Independente pentru Sighişoara (UIPS), care l-a devansat pe candidatul PNL, Constantin Mihai Fiscu, şi pe candidatul PSD, Ovidiu Mălăncrăvean, primarul din acel moment.