AcasăStiri generaleNoul subprefect al Iaşiului: Biroul meu va avea uşa deschisă pentru toate...

Noul subprefect al Iaşiului: Biroul meu va avea uşa deschisă pentru toate problemele judeţului

Liderul grupului consilierilor judeţeni PNL Iaşi, Costel Dolachi, este noul subprefect al judeţului Iaşi, acesta înlocuindu-l în funcţie pe Marian Grigoraş.

‘Mă onorează şi mă responsabilizează susţinerea colegilor mei din PNL Iaşi pentru ocuparea poziţiei de subprefect şi voi urmări să-mi îndeplinesc cu bună-credinţă atribuţiile acestui mandat. Prin natura profesiei şi prin faptul că am fost în ultimii ani consilier judeţean, am ajuns să cunosc foarte bine proiectele, provocările şi oportunităţile pe care le are judeţul, iar această funcţie publică va fi ocazia de a adresa cu onestitate şi transparenţă toate aceste aspecte esenţiale pentru dezvoltarea Iaşiului’, a declarat, prin intermediul unui comunicat de presă, noul subprefect al judeţului Iaşi.

Acesta îl înlocuieşte pe Marian Grigoraş, care a demisionat din funcţie fără a explica motivele.

‘Vreau să îi mulţumesc, în numele tuturor colegilor mei, domnului Marian Grigoraş, pentru tot ceea ce a făcut pentru judeţul Iaşi şi pentru sprijinul permanent acordat tuturor celor care au apelat la expertiza dumnealui. În misiunea mea îmi propun să continui buna tradiţie a colaborării cu cetăţenii, instituţiile publice, ONG-urile şi mediul privat pentru că Instituţia Prefectului judeţului Iaşi trebuie să rămână un loc al dialogului, al sprijinului reciproc şi un model al deschiderii către soluţii. Biroul meu va avea uşa deschisă pentru toate problemele judeţului nostru, a căror rezolvare depinde de efortul şi implicarea noastră. Sunt încrezător că mă voi integra foarte bine în noua echipă de la Prefectura Iaşi, că vom lucra împreună în mod onest şi eficient şi că vom îndeplini aşteptările ieşenilor. Vă mulţumesc pentru încredere’, a transmis Dolachi.

Acesta este licenţiat în Studii Economice şi a absolvit studiile de master în domeniul Managementului. În perioada 2004 – 2016, a acumulat o experienţă consistentă în domeniul privat activând ca economist şi director economic, dobândind experienţă în accesarea fondurilor europene. În perioada 2016 – 2023, a activat în cadrul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, unde a ocupat funcţii de expert, director Centru Regional şi director Oficiu Judeţean.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks