Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a declarat joi, la Oradea, că din ianuarie 2022 vor fi implementate mai multe proiecte speciale, extrabugetate, pentru sportivi de perfomanţă, precum Liga de aur, şi că doreşte să introducă în finanţarea MTS academiile de fotbal pentru copii prin Federaţia Română de Fotbal.
‘Elaborarea strategiei naţionale are ca termen final martie anul viitor, însă noi ne dorim ca din ianuarie să implementăm nişte proiecte speciale, extrabugetate, pentru sportivi de performanţă, crearea unei Ligi de aur în care salvăm cei mai buni sportivi şi îi punem în cele mai bune condiţii de antrenament şi pregătire, finanţată de MTS şi care va aparţine de COSR. Se ştie foarte clar: cei mai buni sportivi, pregătire pentru Jocurile olimpice, vor fi finanţate de către COSR, desigur, de la bugetul nostru’, a declarat joi,în conferinţă de presă, ministrul Eduard Novak, alături de prefectul judeţului Bihor, Dumitru Ţiplea.
Ministrul a menţionat, în continuare, că, în acest context, vor organiza tabere pentru copii în timpul vacanţelor, pe durata unei săptămâni, în diferite sporturi. Iarna, se va începe un program-pilot în reşedinţele de judeţ, cu patinaj sau înot, prin DJTS-uri, în colaborare cu consiliile locale, cu implicarea cluburilor private, a antrenorilor etc.
‘Unde nu există aceste oportunităţi, vom găsi alte sporturi. În primăvară, o să avem trei săptămâni de vacanţă, iar vara, mai multe tabere,’ precizat ministrul.
El a subliniat că se doreşte, de asemenea, un buget special pentru sporturile paralimpice. La Jocurile paralimpice, a spus el, sunt 500 de medalii de aur, comparativ cu Jocurile olimpice, unde sunt 250 de medalii de aur, motiv pentru care acest segment merită o atenţie specială.
Ministrul a mai precizat că vrea să introducă, de anul viitor, în finanţarea MTS-ului academiile de fotbal pentru copii prin Federaţia Română de Fotbal.
‘Consider că această mentalitate că Federaţia de Fotbal are lumea ei nu e adevărată. E vorba despre sport, despre copiii noştri. Dacă vor fotbal, să facă în număr cât mai mare. Ne dorim ca noi, ministerul, să avem un buget special pentru acest proiect’, a precizat Novak.
Ministrul a participat joi, înaintea întâlnirii cu presa, la o discuţie cu prefectul Dumitru Ţiplea, el însuşi absolvent al unei facultăţi de sport, pe lângă altele, precum şi cu directori şi reprezentanţi ai DJTS, ai cluburilor şi asociaţiilor de sport din judeţul Bihor.
‘Pot să vă spun că modul în care creionează strategia pentru sport la nivel naţional m-a impresionat. Dacă reuşeşte (MTS, n.r.) să ducă la bun sfârşit această strategie şi să o implementeze, va fi un moment de referinţă pentru România,’ a declarat prefectul.
Scopul vizitei ministrului Tineretului şi Sportului în Oradea, care se derulează pe parcursul întregii zile de joi, este de a afla cât mai multe probleme din domeniul sportului din judeţul Bihor, dar şi pentru a culege sugestii şi propuneri pentru documentul Strategiei naţionale de sport. De altfel, această activitate în teritoriu a început în ianuarie, pentru a identifica şi analiza, din toate punctele de vedere, sportul românesc.
Strategia naţională pentru sport se elaborează în baza unui memorandum semnat de mai multe ministere – Ministerul Sănătăţii, al Educaţiei, de Interne, al Apărării, al Dezvoltării, al Fondurilor Europene – de către un grup interministerial, alături de o echipă de 12 specialişti de la UBB Cluj Napoca.
‘Problemele sunt multiple. Prima este că nu avem o viziune comună, fiind necesară o unificare a eforturilor. Astăzi avem mii de cluburi, cred că România este fruntaşă în Europa la câţi bani cheltuim din bugetul de stat pe sport, însă vă spun că toţi îşi fac sportul lor. Dacă reuşim să prioritizăm sporturile, reuşim să avem o viziune pe toate palierele pe aceste sporturi, atunci eforturile noastre financiare şi efectele vor fi altele’, a spus ministrul Eduard Novak.
În urma auditului financiar a reieşit că la sportivi ajung doar fonduri în procent de 15% din bugetul ministerului, restul banilor din buget ajungând la reparaţii, renovări, deci ‘nu acolo unde trebuie’, a subliniat ministrul.
‘Noi trebuie să investim bani în sport, în cantonamente, în staff, în cunoştinţe. Autorităţile locale pot să îşi întreţină bazele sportive, ştiu foarte bine necesităţile şi cred că este singura cale să avem un management mult mai bun,’ a conchis Novak.
Strategia Naţională pentru Sport şi Tineret în România (2016 – 2032) are trei obiective mari: sportul în şcoli, sportul masă şi sportul de performanţă. Din luna noiembrie a acestui an până în februarie 2022 se vor organiza, în total, 50 de consultări, astfel încât la finalul lunii martie a anului viitor strategia naţională să fie finalizată.