Rectorul ASE, Nicolae Istudor, a declarat luni, cu ocazia deschiderii oficiale a noului an universitar, că în acest an Academia de Studii Economice va avea un număr record de studenţi noi.
Este vorba despre 10.271, dintre 7.330 la programele universitare de licenţă, 2.776 la cele de masterat şi 165 la cele cele de doctorat.
În cursul zilei va fi inaugurată şi clădirea din Piaţa Romană numărul 8, achiziţionată de ASE anul trecut. Este vorba despre o clădire monument istoric, cunoscută sub nume de la Casa Sabba Ştefănescu, care va purta numele lui Nicolae D. Xenopol.
‘În acest fel, Piaţa Romană a devenit în totalitate proprietatea Academiei de Studii Economice. De astăzi, această clădire va purta numele fondatorului universităţii noastre, Nicolae D. Xenopol. Clădirea Xenopol va fi, cu preponderenţă, sediul structurilor care se ocupă de internaţionalizarea universităţii. Va fi locul în care studenţii străini care sosesc la studii la ASE sau cei români care pleacă la mobilităţi internaţionale vor primi toată asistenţa necesară, aşa cum o vor face şi profesorii internaţionali care vin la ASE sau specialiştii noştri care pleacă în misiuni internaţionale de cercetare şi predare’, a spus rectorul.
Tot aici vor avea sediul şi centrele culturale străine ale ASE, comisiile de acreditare instituţională ale Academiei, precum şi cele care realizează statisticile şi monitorizează poziţionarea ASE în clasamentele internaţionale.
Nicolae Istudor a menţionat că ASE are o tradiţie de 110 ani şi peste 350.000 de absolvenţi. La 6 aprilie 1913, prin decret regal, a luat fiinţă Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale.
‘Începem anul universitar sub auspicii care ne bucură şi pentru care se cuvine să felicităm membrii comunităţii noastre universitare. Mă refer la menţinerea ASE pe poziţii onorabile în clasamentele universitare, dintre care, cel mai recent, apărut zilele trecute, clasamentul QS Europe 2024 ne evidenţiază la atractivitatea pentru angajatori, numărul de articole pe fiecare cadru didactic şi al celor scrise cu profesori din străinătate. Desigur, potenţialul nostru este mult mai mare şi trebuie să îl punem mai mult în evidenţă. Trebuie să continuăm să insistăm pe activitatea de cercetare, în contextul unei internaţionalizări mai intense, desigur, în limitele contextului dat şi ale specificului universităţii noastre’, a spus el.
Nicolae Istudor a lansat un apel la adresa cadrelor didactice să se concentreze asupra procesului de adaptare a disciplinelor la noile cerinţe de pe piaţa muncii.
‘Vă implor să continuăm să ne apropiem cât mai mult de studenţi, să îi tratăm ca pe proprii noştri copii şi să ne concentrăm pe procesul absolut necesar de adaptare a disciplinelor la noile cerinţe de pe piaţa muncii. Universitatea noastră participă la o competiţie aspră care se manifestă atât la nivel naţional, cât şi internaţional, ceea ce impune nevoia de implicare constructivă în toate activităţile universităţii, pentru că numai printr-o echipă unită şi responsabilă vom putea reuşi. Este momentul să transmitem studenţilor, pe lângă informaţii şi cunoştinţe ştiinţifice, competenţe transversale şi abilităţi cognitive sustenabile’, a spus el.
Prof. univ. dr. Dumitru Miron, preşedinte al Senatului Universitar al ASE, a declarat că aproape 10% dintre cei care au absolvit ciclul de studii preuniversitare au optat pentru programele de studii ale Academiei.
‘Contează cel mai mult două categorii de oameni: realiştii, care ştiu unde trebuie să ajungă, şi visătorii, care au ajuns deja acolo. Vă invit să vă plasaţi înţelept în una sau în amândouă dintre categorii. Şi a doua idee: aş vrea să vă spun că vă recomand, de pe poziţia unuia dintre cei mai vârstnici membri ai comunităţii universitare, să zburaţi, pentru că dacă nu zburaţi, vă rămân aripile mici. Nou succes în noul an universitar’, le-a transmis Dumitru Miron celor prezenţi.
La ceremonia din Aula Magna au participat şi directorii primelor 20 de colegii care au furnizat cel mai mare număr de studenţi, precum şi ai liceelor de la care provin studenţii admişi, în acest an la facultăţile ASE, cu cea mai mare medie de admitere.