AcasăPoliticaO aeronavă TAROM cu destinația Egipt s-a întors pe Otopeni, după ce...

O aeronavă TAROM cu destinația Egipt s-a întors pe Otopeni, după ce pilotul și-a pierdut cunoștința; al șaptelea incident „subit” cu piloți din luna martie

O aeronavă TAROM care plecase de la Timișoara, cu destinația Hurgada (Egipt) s-a întors din drum după ce pilotului comandant Radu Silvestru i s-a făcut rău în zbor și și-a pierdut cunoștința, informează Gândul, scrie r3media.ro.

Aeronava cu 184 de pasageri la bord a aterizat de urgență pe aeroportul Otopeni. Pasagerii au rămas în avion, iar pilotul a fost preluat de un echipaj medical imediat după aterizare.

Compania TAROM a anunțat oficial că „din cauza unei urgențe medicale a unuia dintre membrii echipajului de comandă”, avionul TAROM care efectua zborul RO 7673 pe ruta Timișoara-Hurghada a efectuat o aterizare de urgență.

„Menționăm că la bord se aflau 184 de pasageri, iar siguranța acestora și a echipajului nu au fost puse în pericol nicio clipă”, a adăugat compania aeriană, care a precizat că zborul RO 7673 urmează să-și reia în scurt timp drumul spre Egipt.

Conform unor surse media din Bulgaria, citate de medicul canadian William Makis, pilotul s-ar fi plâns de dureri în piept în timpul zborului. Aceste informații nu au putut fi confirmate, însă.

În altă ordine de idei, acesta este al șaptelea de caz de pilot care are probleme neașteptate de sănătate, înregistrat în luna martie.

Iată celelalte șase cazuri:

Pilotul cursei Southwest WN6013 LAS-CMH s-a prăbușit imediat după decolare, pe 22 martie.

În timpul zborului Air Transat TS739 FDF-YUL primul ofițer s-a prăbușit, pe 18 martie.

Cursa Emirates EK205 MXP-JFK s-a întors la Milano după 1 oră și jumătate de la decolare, după ce pilotului i s-a făcut rău, pe 13 martie.

Zborul United Airlines UA2007 GUA-ORD s-a întors pe aeroportul de decolare din cauza faptului că pilotul a devenit „incapacitat”, pe 11 martie

Pilotul cursei British Airways (CAI-LHR), de la Cairo la Londra, a murit subit la hotelul unde era cazat în Egipt, pe 11 martie.

Zborul Virgin Australia VA-717 ADL-PER a aterizat de urgență după ce primul ofițer a suferit un infarct, la 30 de minute de la decolare, pe 3 martie.

Articolul O aeronavă TAROM cu destinația Egipt s-a întors pe Otopeni, după ce pilotul și-a pierdut cunoștința; al șaptelea incident „subit” cu piloți din luna martie apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks