AcasăStiri generaleO carte dedicată actriţei Adela Mărculescu va fi lansată sâmbătă la Teatrul...

O carte dedicată actriţei Adela Mărculescu va fi lansată sâmbătă la Teatrul Naţional din Bucureşti

Volumul ‘Adela – Tot ce mi-am dorit’, de Ion Moldovan, apărut la Editura Ecou Transilvan din Cluj-Napoca, o carte de poveşti şi amintiri având-o ca protagonistă pe actriţa Adela Mărculescu, va fi lansat sâmbătă, de la ora 11,00, în foaierul Tapiseria, la Sala ‘Ion Caramitru’ a Teatrului Naţional ‘I.L. Caragiale’.

La eveniment, alături de marea actriţă, acum în vârstă de 84 de ani, vor fi prezente numeroase personalităţi ale vieţii culturale, de la ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, la scriitorul Dinu Săraru, fost director al Teatrului Naţional, cel care semnează prefaţa cărţii, dar şi actori ai TNB, printre care Marius Bodochi (director artistic al teatrului) şi Dan Puric, sau regizorul Puiu Şerban şi actorul şi regizorul Dan Tudor, alături de numeroşi alţi colegi de scenă, au transmis, miercuri, reprezentanţii TNB.

Adela Mărculescu va susţine o sesiune de autografe în foaierul Sălii ‘Ion Caramitru’.

Regizoarea Alice Barb aprecia că Adela Mărculescu este ‘o actriţă minunată şi un om rar’.

‘O femeie talentată, frumoasă, entuziastă, generoasă şi mai ales tânără, mereu tânără. O femeie elegantă, cu o voce superbă şi o dicţie impecabilă care te poate face să plângi şi să râzi în acelaşi spectacol, demonstrând că este o profesionistă a emoţiei. O femeie care a traversat epocile şi modele cu graţie şi eleganţă, devenind o constantă a Teatrului Naţional. O actriţă minunată şi un om rar. Iată de ce orice aş scrie despre Adela nu se poate încheia decât cu acelaşi cuvânt: admiraţie’, aprecia regizoarea, potrivit TNB.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks