O comisie a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a precizat miercuri condiţiile prealabile pentru folosirea ‘paşaportului Covid’, indică un comunicat al organizaţiei paneuropene.
Utilizarea acestui ‘paşaport Covid’, care ar ridica parţial restricţiile legate de COVID-19 pentru deţinătorii documentului, ”depinde de certitudini bine stabilite pe subiectul riscurilor medicale implicate”, a subliniat comisia de afaceri juridice a APCE într-un proiect de rezoluţie aprobat cu unanimitate, pe baza unui raport elaborat de parlamentarul elveţian Damien Cottier.
Comisia a enunţat o serie de chestiuni care ar trebui să fie abordate pentru ca astfel de documente să nu fie discriminatorii, menţinând în acelaşi timp o protecţie eficace împotriva propagării COVID-19.
Conform raportului, documentul ar urma să conţină categoriile distincte: persoanele care au fost vaccinate contra COVID-19, persoanele care s-au vindecat de această boală şi persoanele testate negativ la COVID-19. De asemenea, orice relaxare a restricţiilor acordată pe baza documentului ar trebui să fie conformă cu riscul de transmitere pentru aceste grupuri diferite, ţinând cont şi de situaţia epidemiologică în ţara vizată.
Orice sistem de ‘paşaport Covid’ ar trebui să fie strict limitat ca durată, pentru a răspunde nevoilor legate de situaţia actuală a sănătăţii. Comisia APCE reaminteşte că scopul ‘paşaportului Covid’ nu este de a face vaccinarea obligatorie. Raportul va fi examinat de APCE în sesiunea sa plenară din 21-24 iunie.