AcasăStiri generaleO delegaţie a MApN, condusă de ministrul Tîlvăr, participă la reuniunea din...

O delegaţie a MApN, condusă de ministrul Tîlvăr, participă la reuniunea din acest an a Grupului de contact pentru Ucraina

O delegaţie a Ministerului Apărării Naţionale (MApN), condusă de ministrul Angel Tîlvăr, participă, vineri, în Baza Aeriană Ramstein din Germania, la prima reuniune din acest an a Grupului de contact pentru Ucraina – Ukraine Defense Contact Group (UDCG).

Programul oficial va include discuţii în format multilateral, alături de reprezentanţii a 50 de ţări şi organizaţii, privind evoluţia conflictului din Ucraina, precum şi perspectivele continuării sprijinului internaţional pentru partenerul ucrainean.

Potrivit MApN, participarea delegaţiei ministerului la cea de-a 8-a reuniune a UDCG reprezintă o nouă dovadă a angajamentului ferm al României în sprijinirea Ucrainei.

‘Ţara noastră a condamnat ferm agresiunea neprovocată şi ilegală a Federaţiei Ruse asupra poporului ucrainean, în special atacurile brutale şi nediscriminatorii asupra infrastructurii civile, cel mai recent fiind tragicul eveniment din 15 ianuarie 2023, care a provocat un număr mare de victime din rândul populaţiei civile’, arată MApN.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks