Mai mulţi parlamentari elveţieni au promis luni aprofundarea relaţiilor bilaterale cu Taiwanul şi au declarat că autoritarismul şi războiul nu trebuie să prevaleze, relatează DPA, conform Agerpres.
Delegaţia parlamentară, condusă în comun de Fabian Molina de la Partidul Social Democrat şi Nicolas Walder de la Partidul Ecologist Elveţian (PES), a sosit duminică în Taiwan, pe fondul tensiunilor regionale, pentru o vizită de şase zile.
Luni, în timpul unei întâlniri cu preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen, Molina le-a cerut tuturor oamenilor şi liderilor „să consolideze dialogul în vederea cooperării pentru promovarea păcii mondiale, a democraţiei şi multilateralismului”.
„Autoritarismul şi războiul nu trebuie să prevaleze”, a spus Molina.
„Este absolut esenţial ca diferenţele şi tensiunile existente între Taiwan şi RPC (Republica Populară Chineză) să fie soluţionate paşnic şi prin dialog. Orice mai puţin nu va fi acceptabil”, a adăugat Molina.
Subliniind că atât Elveţia, cât şi Taiwanul preţuiesc statul de drept şi drepturile omului, Molina a declarat că aşteaptă cu nerăbdare să vadă mai multe schimburi între cele două părţi.
Walder i-a spus lui Tsai că Elveţia va continua să se concentreze asupra oportunităţilor de consolidare a relaţiilor cu Taiwanul, precum stabilirea unui acord de parteneriat economic şi utilizarea influenţei Elveţiei în rândul comunităţii internaţionale pentru a promova includerea Taiwanului în organizaţii internaţionale precum Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
„În timp ce Taiwanul se află în prima linie în apărarea democraţiei, noi vom menţine cu hotărâre pacea şi stabilitatea regională”, a declarat Tsai delegaţiei elveţiene, îndemnând aliaţii democratici „să continue să aprofundeze parteneriatele şi să lucrăm împreună pentru a ne proteja modul de viaţă”.
La Taipei, delegaţia se va întâlni şi cu preşedintele legislativului, You Si-kun, ministrul de externe Joseph Wu şi Chen Chu, preşedintele agenţiei de supraveghere a instituţiilor guvernamentale, Control Yuan.
sursa – AGERPRES
Articolul O delegeţie parlamentară elveţiană promite aprofundarea relaţiilor bilaterale cu Taiwanul apare prima dată în Ecopolitic.