AcasăPoliticaO familie de sirieni din Turcia a supravieţuit seismului, dar a murit...

O familie de sirieni din Turcia a supravieţuit seismului, dar a murit într-un incendiu

O familie de sirieni, printre care cinci copii, care a supravieţuit seismului devastator ce a lovit sudul Turciei, şi-a găsit moartea în incendiul casei în care s-a refugiat în centrul ţării, informează media turce, preluate vineri de AFP, transmite Agerpres.

Potrivit agenţiei de presă DHA, familia s-a refugiat din districtul cel mai afectat Nurdagi, din provincia Gaziantep (sud-est), şi era găzduită de rude la periferia oraşului Konya.

Incendiul, care s-a declanşat în jurul orelor trei dimineaţa, a fost cauzat de soba ce încălzea căsuţa din chirpici în care dormea familia.

Imagini difuzate de DHA au arătat casa în mare parte distrusă de flăcări, în mijlocul unui teren înzăpezit.

Cele şapte persoane decedate sunt un cuplu şi cei cinci copii ai lor de treisprezece, opt, şase şi patru ani, a precizat agenţia de presă Anadolu.

Alte cinci persoane ale aceleiaşi familii au fost rănite în incendiu.

Turcia găzduieşte 3,7 milioane de refugiaţi sirieni ce au fugit de războiul ce face ravagii în ţara lor din 2011, potrivit Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR).

Bilanţul seismului cu magnitudinea de 7,8 care a lovit Turcia şi Siria pe 6 februarie a depăşit 41.000 de morţi, potrivit celor mai recente bilanţuri oficiale.

sursa – AGERPRES

Articolul O familie de sirieni din Turcia a supravieţuit seismului, dar a murit într-un incendiu apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks