O femeie de 50 de ani internată la Spitalul de Psihiatrie ‘Alexandru Obregia’ s-a autoincendiat, ea fiind transportată la urgenţe pentru acordarea de îngrijiri suplimentare, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
‘La data de 13 decembrie, în jurul orei 12,00, Secţia 15 Poliţie a fost sesizată prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană s-ar fi autoincendiat, în timp ce se afla în incinta unei unităţi medicale din Sectorul 4. Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificată o femeie, în vârstă de 50 de ani’, informează Poliţia Capitalei.
Echipajul de prim-ajutor aflat la faţa locului i-a acordat femeii primele îngrijiri medicale, aceasta fiind transportată la o unitate spitalicească, pentru acordarea de îngrijiri suplimentare.
‘Cercetările sunt continuate de către Secţia 15 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă’, arată sursa citată.