„O finală Georgescu – Lasconi ar fi o reeditare, în variantă dâmboviţeană, a finalei Trump – Harris, aici, la noi, transformându-se însă într-o bagatelă tragicomică”, spune analistul politic Dan Diaconu

„Ieșirea pe primul loc a „pro-rusului” Călin Georgescu este un eveniment care a „răsturnat masa” jocurilor mărunte ale slugarnicei politici dâmbovițene. Este deosebit de interesant fenomenul. Niciodată până acum nu ne-am confruntat cu așa ceva. Iar acest candidat, aparent venit de nicăieri a demonstrat mai multe elemente pe care le vom discuta în continuare. În primul și-n primul rând, Călin Georgescu a avut o campanie electorală în care nu a cheltuit niciun ban. A reușit, în schimb, să genereze un efect de wow prin capacitarea unei mase substanțiale de voluntari, canalizați extrem de bine. Deschid o paranteză pentru a-i sublinia elementul acesta unui potențial candidat care nu m-a ascultat! Jocul lui Călin Georgescu a fost abil instrumentat. S-a bazat pe puterea progresiei geometrice. O lungă perioadă de timp a evoluat banal, dar pe măsură ce masa de voluntari creștea, evoluția sa în sondaje părea de neînțeles. Toți au avut impresia că a apărut de nicăieri, cu toate că sunt ani buni de când Georgescu se află în campanie electorală”, scrie, pe blogul său, analistul politic şi economic Dan Diaconu. 

„Evoluția lui Călin Georgescu de la aceste alegeri este, fără doar și poate, un merit al anilor de când se marketează, cu toate că de multe ori nu prea convingător. Și-a pus singur cărămidă peste cărămidă, cu o cerbicie greu de înțeles pentru mulți. Totuși, trebuie să recunoaștem că jocul său nu ar fi fost posibil fără un boost pe care l-a primit în această campanie. Permiteți-mi să las pe mai târziu acest subiect.

Din punct de vedere obiectiv, Călin Georgescu a venit pe un teren care i-a fost propice. Este cât se poate de clar că figurile împinse de partide nu satisfac electoratul. Pe cine ar putea impresiona o figură banală precum cea  a covrigarului din Buzău, o prostie pură precum cea a lui moș Teacă Ciucă, un comportament de galerie precum George Simion, o tanti spălăcită, aflată într-o perpetuă menopauză politică sau târla de independenți împinși de diverse zone ale nemuritorului „Să Trăiți!”? E cât se poate de clar că, în târla aceasta, Georgescu se distinge. Arată mai bine, are maniere, vorbește corect și, chiar dacă uneori alunecă în fanfaronism, își găsește resorturile pentru a-și reveni.

În plus, Georgescu se distinge inclusiv prin programul său politic. Este singurul candidat care susține că nu e tocmai o axiomă ideea ca UE-NATO ne vor binele. E singurul care vorbește despre pace, în condițiile în care, în atmosfera sufocantă a politichiei autohtone, a spune pace echivalează cu a fluiera în biserică. E singurul care arată cauza subdezvoltării, indicând necesitatea ca România să-și producă intern cât mai mult din necesarul propriu. E singurul care vorbește despre securitatea alimentară și energetică. Și, de ce să n-o spunem, e singurul care pare spălat.

Din aceste privințe, Călin Georgescu pare a-și fi găsit culoarul ideal de propulsare. Fără doar și poate, față de cocliții împotriva cărora candidează, el este o lumină. Dar asta, desigur, nu exclude și fața nevăzută. Să nu fim copii. N-ai cum să ieși la lumină fără ca cineva să nu pună puțin umăr. Călin Georgescu, prin backgroundul său, a fost întotdeauna un om al sistemului. Chiar dacă s-a separat, chiar dacă a jucat singur, nu putem ignora amestecul sistemului. De altfel, abia acum treburile devin interesante.

Sistemul a fost cel mai retrograd jucător din istoria postdecembristă a României. La fel cum a fost și pe vremea socialism-comunismului autohton și, de ce nu?, la fel cum a fost inclusiv înainte de intrarea noastră sub umbrela Moscovei. Aș vrea să înțelegeți că noi putem vorbi de „Sistem” în România cam de prin 1920-1930. De altfel, la nivel mondial noțiunea de „Sistem” este una de dată recentă, cele mai vechi fiind totuși de pe la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Sistemul autohton este unul eminamente ticălos. Se mulează perfect pe dorințele ocupantului, având chiar inițiative menite a-i amplifica teroarea generată asupra populației autohtone. De fiecare dată când începe o ocupație, sistemul e generatorul terorii, comportându-se slugarnic în fața ocupantului. Sistemul autohton se deschide în fața sa, se lasă penetrat până-n măduva oaselor, nu face niciun gest de frondă, câștigându-și astfel încrederea. Însă, în ciuda comportamentului de-a dreptul scârbos, niciodată nu-și inhibă o funcție, cea a propriei supraviețuiri. Chiar dacă-și devorează șefii așa cum cere ocupantul, chiar dacă acceptă fără să clipească să fie penetrat, stâlcit, chiar și ologit, instinctul de supraviețuire nu-i moare niciodată. Și, la momentul oportun și-l manifestă prin ample lovituri de palat. Am văzut-o pregnant la 23 august 1944 și în 16-21 decembrie 1989. În ambele situații, sistemul s-a întors violent lăsându-i în afara jocului pe cei care nu mai erau „în cărți”. Așa, ca istorie, o să remarc faptul că am avut parte de fronde atât în timpul regimului băsescu, dar și în cel al lui Iohannis. S-au văzut mișcări laterale clare. Ceea ce vedem însă acum este ascuțirea unei lupte intestine: pe de-o parte vectorul Georgescu și de partea cealaltă vectorul Lasconi. Ciolacu nu există din punctul de vedere al acestei lupte politice – și asta, probabil, vi se va părea surprinzător. La momentul la care scriu aceste rânduri încă nu s-a decis cine va candida în turul 2. Din acest punct de vedere putem spune că se duc lupte intestine în sistem?

Pe moment nu mă pot pronunța. Ideea e că, în cele două mari evenimente ale trecutului, serviciile secrete aveau șefi cu personalitate, astfel încât trecerea sistemului dintr-o parte în cealaltă nu a ridicat probleme. De data aceasta, în servicii este o situație incertă. SRI nu are un conducător, fiind vorba acolo de o situație de provizorat până la alegerea președintelui. De altfel e ciudată situația, fiind foarte greu de înțeles ce anume a generat o asemenea stare de fapt. Ar fi interesant de revăzut declarația lui Hellvig de după părăsirea postului. La SIE avem o conducere stabilă, dar nu pare a fi una care să se ridice la nivelul celor ale trecutului(nu exclud posibilitatea ca tocmai discreția în care se află să fie un semn al faptului că se ridică peste cele conducerile anterioare; realitatea e că nu am date, ci doar bănuieli). Cu toate incertitudinile care planează, putem bănui că nu avem totuși o omogenitate, ceea ce ar putea crea probleme, Cheia, în această situație, e Lasconi. Dacă se va califica în Turul 2, va fi pentru prima dată în istorie când sistemul va fi împărțit la o manieră atât de evidentă, într-un moment critic al României.

Să ne înțelegem: trăim timpuri istorice. În asemenea momente, de obicei România întoarce armele. Fără doar și poate hegemonul este la apus. Ca să înțelegeți mai bine situația, vă voi spune că Lasconi e un fel de Kamala Harris: la fel de prostă(poate chiar mai rău), la fel de deranjată la cap(poate chiar mai rău). Așadar, o calificare a lui Lasconi în Turul 2 ar reedita meciul Trump-Harris pe peste Ocean, aici, la noi, transformându-l într-o bagatelă tragicomică. Dacă însă Ciolacu va fi cel din Turul 2, cred că putem să ne gândim mai limpede la întoarcerea armelor.

Alegerile, ca de fiecare dată, sunt un joc al sistemului(pe care nu trebuie însă să-l limitați doar la serviciile secrete). Acum e vorba de un joc de supraviețuire deoarece suntem într-un moment critic al istoriei. În funcție de cum se va juca acum vom ști dacă vom face pasul spre noua lume în avangardă sau după ce vom îndura încă un moment de teroare. Vedem ce ne rezervă viitorul, însă câteva elemente sunt mai mult decât clare:

• media tradițională a pierdut definitiv jocul; au fost remarcabile văicărelile unora ca Pândaru sau Chireac; pentru ei vine mare suferință!
• sistemul de partide al României este expirat și din ce în ce mai puțin relevant;
• trebuie să se stopeze finanțarea politicii de la stat întrucât e clar că sunt bani aruncați aiurea;
• lumea cea nouă începe să se vadă dibn ce în ce mai clar; dacă România va întoarce armele, avem șansa să recuperăm imens din ceea ce am pierdut până acum. Altfel ne va fi teribil de greu. Asta însă o vom vedea peste două săptămâni.

Articolul „O finală Georgescu – Lasconi ar fi o reeditare, în variantă dâmboviţeană, a finalei Trump – Harris, aici, la noi, transformându-se însă într-o bagatelă tragicomică”, spune analistul politic Dan Diaconu apare prima dată în Ecopolitic.