AcasăStiri generaleO fostă directoare de la Penitenciarul Rahova, acuzată că a dat salarii...

O fostă directoare de la Penitenciarul Rahova, acuzată că a dat salarii necuvenite subordonaţilor

Luminiţa-Mihaela Medeleţ, fost director al Penitenciarului Rahova, a fost trimisă în judecată de DNA pentru abuz în serviciu, într-un dosar în care este acuzată că a semnat decizii privind acordarea de drepturi salariale necuvenite către doi subordonaţi.

În acelaşi dosar au fost trimise în judecată Laura Ştefania Floarea, la data faptei consilier juridic al Penitenciarului Rahova, pentru complicitate la abuz în serviciu şi Dorina Mihaela Neacşu, la data faptei ofiţer în cadrul Penitenciarului şi prim-vicepreşedinte al unui sindicat, ea fiind unul dintre cei doi beneficiari.

Potrivit DNA, în cursul lunii septembrie 2021, Medeleţ, beneficiind de ajutorul Laurei Floarea şi al altor persoane, martori în cauză, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi semnat două decizii în baza cărora Dorina Mihaela Neacşu şi un alt ofiţer ar fi primit drepturi salariale necuvenite, în condiţiile în care instanţa de judecată a respins definitiv pretenţiile invocate de cei doi.

Prin aceste demersuri a fost produs un prejudiciu în sumă totală de 343.891 lei, reprezentând drepturi salariale şi de pensie achitate necuvenit inculpatei Dorina Mihaela Neacşu şi celeilalte persoane până la data de 31 decembrie 2022.

În cauză a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra unui teren ce aparţine Dorinei Mihaela Neacşu.

Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne şi Penitenciarul Bucureşti Rahova s-au constituit parte civilă în procesul penal.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks