A fost o duminică furtunoasă la Cluj. Ziua mohorâtă a culminat cu o ploaie torențială spre seară. Vijelia nu a ținut mai mult de jumătate de oră, însă a fost suficient să dărâme copaci și să inunde locuințe, anunță Știrile TVR.
Cerul Clujului s-a întunecat în câteva minute, în jurul orei 19.00, iar o ploaie torențială a făcut pagube în câteva cartiere. În Mănăștur, un copac a fost rupt de vijelie și aruncat pe o mașină. Din fericire, nimeni nu se afla în autoturism. Proprietarii abia ce intraseră în bloc.
Alt cartier, alte probleme. Aproape de Gruia, o stradă aflată în pantă se transformă în fluviu la fiecare ploaie mai serioasă. Pompierii au fost din nou solicitați să scoată apa din subsolul unui bloc.
Și în cartierul Zorilor, un garaj plin de mașini a fost inundat. Și în această zonă, la aproape fiecare furtună, canalizarea nu face față și refulează. Grav este că pe lângă apă sunt aduse și alte mizerii, iar mirosul este insuportabil. Clujul a fost unul dintre județele aflate sub cod portocaliu de vreme rea.
Articolul O furtună rapidă a dărâmat copaci și a inundat locuințe la Cluj, oraș aflat duminică sub cod portocaliu de vreme rea apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro