O nouă grevă generală are loc în Franța, astăzi. Ministerul de Externe îi informează pe cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Franța că sunt așteptate perturbări ale circulației feroviare naționale, locale și internaționale.
Va fi afectat și transportul public urban ca urmare a grevei șoferilor și din cauza modificării traseelor unor linii de transport.
De asemenea, sindicatele aeroporturilor din Paris au anunțat că se vor alătura apelului la greve.
Sindicatele franceze nu vor să renunțe la proteste, chiar dacă legea de reformă a pensiilor a fost deja adoptată. Oamenii sunt nemulțumiți de legea care prevede creșterea treptată a vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani și majorarea perioadei de cotizare la 43 de ani.
Articolul O nouă zi de grevă generală în Franța. MAE îi atenționează pe cetățenii români că se așteaptă perturbări în transporturi apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro