Oameni politici şi-au anunţat prezenţa la Iaşi, la slujba Sfintei Liturghii organizate luni la Catedrala Mitropolitană de prăznuirea hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, scrie Agerpres.
La Iaşi, la oficierea Sfintei Liturghii vor fi prezenţi preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, preşedintele USR, Elena Lasconi, fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, preşedintele PMP, Ludovic Orban, dar şi fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu.
Luni, ziua de prăznuire a hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, începând cu ora 9,30, pe un podium amplasat la limita cu Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane.
Slujba liturgică va fi oficiată de mai mulţi ierarhi din Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cât şi din alte Biserici Ortodoxe Surori, răspunsurile liturgice fiind oferite anul acesta de Corul Operei Naţionale Române din Iaşi.
Autorităţile estimează că până pe 15 octombrie, când se încheie pelerinajul, peste 300.000 de credincioşi vor veni la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei din Iaşi pentru a participa la slujbele religioase şi alte activităţi desfăşurate în spaţiul public prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva.
Anual, în preajma datei de 14 octombrie, când creştinii ortodocşi sărbătoresc hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, municipiul Iaşi se transformă în cel mai mare centru de pelerinaj din ţară şi al cincilea mare centru de pelerinaj din Europa.
Iată ce scrie, pe activenews.ro, jurnalistul Victor Roncea, despre prezenţa politicienilor la Iaşi de Sf. Parascheva, sub titlul „Politicienii care nu au voie să primească Sfânta Împărtășanie la hramul Sfintei Parascheva și la nici o slujbă, până nu se leapădă de satana”:
„Ca întotdeauna, dar mai ales acum, pentru că suntem deja în plină campanie electorală, la sărbătoarea Sfintei Parascheva se vor înființa în primul rând, la categoria ”VIP”, „aleșii neamului”, pescuitorii și profitorii de imagini cu cruci, lumânări și mulțimi o dată la patru sau cinci ani.
În general, Biserica este permisivă față de astfel de prezențe ale unor personaje care „bifează” slujbele doar pentru camerele televiziunilor, deoarece, de multe ori, din păcate, depinde de câte o semnătură a unui politician în funcție pentru câte o lucrare bisericească. Dintre actualii candidați, unul va ajunge președinte și, cel mai probabil, altul va deveni premier. Iar acum, se știe, suntem pe ultima sută de metri pentru finalizarea Catedralei Mântuirii Neamului în anul de sărbătoare al Bisericii Ortodoxe Române și al României, 2025.
Unii ierarhi o fac însă din interese meschine: primul material publicitar de amploare al lui Mircea Geoană, realizat de Mihai Gâdea, s-a desfășurat în curtea și în fața Sfintei Mânăstiri Curtea de Argeș. Ne îndoim profund că fără „binecuvântarea” episcopului local. Pastorul Gâdea e profesionist, în felul lui, și la fel și Geoană, chiar dacă – vorba lui – nici el nu știe câți „profesioniști” ca el mai sunt prin politică. S-a încălcat, însă, bunul simț cât și Îndreptarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind anul electoral.
Din păcate s-au văzut și multe situații când politicieni aflați la putere au fost decorați de Biserica Ortodoxă Română cu mari distincții, pentru ca ulterior să o trădeze la ordin (cazul Dragnea la Referendumul pentru Familie) sau să ordone saci negri de plastic și înmormântare necreștinească pentru morții noștri, să susțină vaccinarea obligatorie a copiilor, să amenințe cu luarea custodiei părinților dacă nu sunt de acord, pentru ca în cele din urmă, în acest caz, să fie demascat drept un găinar ordinar (șpăgarul Tătaru). Regretabil, odios. Mai grav: distincțiile nu le-au fost retrase, încă.
Astfel de scârne, și mai mari decât acestea, se vor înființa băț, astăzi, în fața corului Operei Naționale Române din Iași, care va susține Sfânta Liturghie de hram la Sfânta Parascheva alături de mulțimea de ierarhi ai Sfântului Sinod prezentă la marea sărbătoare.
Nu ne îndoim că între „pelerinii” cu girofar și badigarzi se vor afla, la slujbă sau după, candidații prezidențiali avizi de publicitate religioasă, ca Marcel Ciolacu, Mircea Geoană și, în special, Elena Lăsconi (…). Nicolae Ciucă se va plia și el, la sfaturile consilierilor, iar dacă vine cu mandolina și Orban Lajos zis și Ludovic Orban, cel care ne-a închis primul în case și a vrut să interzică pelerinajul de Sfânta Parascheva, precum și alte pelerinaje, în 2020, e bine să se știe că acesta este de confesiune unitariană, cult care nu recunoaște Sfânta Treime.
Dintre aceștia, Ciolacu s-a exprimat categoric că este „100%” pentru „dreptul” femeii la avort, adică la uciderea unei ființe vii și fără apărare dăruită cu suflet de Dumnezeu. La fel și Geoană și așijderea Lăsconi, evident. În plus, matroana USR mai susține cât se poate de vocal și „căsătoriile” homosexuale.
Paradoxal, deși bacantele PNL Turcan și Gorghiu aplaudă frenetic aceleași „priorități” anti-umane ca Lăsconi, Ciucă a evitat să se pronunțe asupra lor, până acum. Posibil ca făcălețul madamei Ciucă să știe de ce.
Ca atare, primii trei sunt cei care nu ar trebui să fie primiți la o slujbă ortodoxă și la pelerinajul de Sfânta Parascheva, care, așa cum bine a spus Arhiepiscopul Ioachim al Romanului și Bacăului, este „o comuniune de rugăciune și de credință”. „Credința” lor fiind contrară vieții, normalității și dreptei-credințe și din afara acestei comuniuni de rugăciune, nu ar avea ce să caute printre credincioși sau să facă baie de ierarhi. Și, în nici un caz, dacă vor încerca, nu ar trebui să fie lăsați să primească Sfânta Împărtășanie, care este trupul și sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
„Sfânta Împărtășanie înseamnă că suntem una cu Dumnezeu, unii cu alții și cu Biserica. Acțiunile noastre ar trebui să reflecte acest lucru. Orice personalitate publică care pledează pentru avort se plasează în afara învățăturii Bisericii”, a spus până și un preot catolic, care a refuzat să-l împărtășească pe Joe Biden, cu puțin înainte ca acesta să devină președintele SUA. „Îl voi păstra pe domnul Biden în rugăciunile mele”, a mai adăugat Robert Morey, preotul care i-a administrat susținătorului crimei de copii nenăscuți această lecție.
E de dorit ca și ierahii noștri să aibă aceeași atitudine.
Compromisul acesta de a te face frate cu dracul nu este de folos, pentru că, după câte știm, proverbul original este „Dacă te faci frate cu dracu treci puntea, dar la celălalt capăt vei fi și tu un drac”.
Dacă nu se leapădă de Satana, „Piei, Satano!”, respectiv „Pieriți, Satanelor!”, este singura adresare care le poate fi adresată unor astfel de personaje susținătoare ale crimei și anormalității, ca atare potrivnice lui Dumnezeu.
Sigur, nu este diplomatică.
Dar urmează cuvântul Sfintei Scripturi.
„Nu poți sluji la doi domni deodată: și lui Dumnezeu, și lui Mamona”.
PS: Reamintim una dintre recomandările principale ale Sfântului Sinod pentru candidații din acest an electoral:
„Respectul pentru persoana umană și promovarea culturii vieții: promovarea familiei tradiționale, firești, formată din bărbat și femeie, menită să conceapă alte vieți; implementarea de politici împotriva avortului, eutanasiei, cercetărilor pe embrioni umani, clonării.””.
Articolul Oameni politici, prezenţi la slujba Sfintei Liturghii de Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi; printre aceştia – Ciolacu şi Ciucă apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro