O familie de tineri din Timişoara, Nicoleta şi Radu Trifan, a devenit în doar câţiva ani un brand al voluntariatului din zonă prin proiectul ‘Acasă în Banat’, care a pornit de la pasiunea pentru casele bătrâneşti şi descoperirea poveştilor nespuse ale acestora.
Nicoleta Trifan a povestit, pentru AGERPRES, că în urmă cu cinci ani au cumpărat o casă care avea peste 170 de ani, în satul cărăşean Valeapai, unde să se refugieze, în vacanţe, departe de oraş, împreună cu cei doi copii, Tudor care abia împlinise atunci trei luni şi Tereza care avea trei ani.
‘La Valeapai am găsit nu doar o casă, nu doar o atmosferă, ci o inspiraţie. Casa noastră a devenit curând căsuţa Trifan din Valeapai. E o casă din 1850, din bârne de lemn, tencuită cu lut, cu fundaţie de piatră. O casă mică de jeleri, de ţărani liberi, dar pentru noi a fost locul unde am descoperit că putem face ceva cu mâna noastră, să ne depăşim limitele. Ne-am apucat să o renovăm singuri, cu metode tradiţionale, noi, doi orăşeni get-beget, şi cu doi copii mici. Nu aveam nicio tangenţă cu arhitectura sau construcţiile, avem complet altă pregătire, eu lucrez în comunicare, iar Radu este de profesie economist. Dar casa aceasta, cu magia ei, ne-a fermecat şi ne-a cucerit. Tot timpul spun că aici au locuit oameni buni, pentru că energia este foarte frumoasă. Astăzi, căsuţa din Valeapai este un loc viu, după ce a fost nelocuită 20 de ani, a devenit sediu de asociaţie, generator de energie şi locul prin care s-au perindat voluntari din toate colţurile lumii’, spune Nicoleta Trifan.
Şi aşa începe povestea unor proiecte făcute cu suflet, pentru suflete aflate în nevoie.
Casele bătrâneşti bănăţene nu au numere, ci nume. Prima casă pe care familia Trifan a finalizat-o, prin voluntariat, în Valeapai, a fost ‘a lu’ Leana Chiţă’.
‘Un prieten din Valeapai ne-a povestit de situaţia unei femei din sat, singură, astmatică şi am decis noi să o ajutăm pe tanti Leana, să îi renovăm căsuţa, să îi zugrăvim şi să îi reparăm pridvorul. Nu ne-am propus mai mult decât atât. Am anunţat şi pe pagina de Facebook a Căsuţei Trifan din Valeapai şi ne-am adunat vreo 10 voluntari, pe cei mai mulţi i-am văzut acolo prima dată. Până seara, i-am zugrăvit toată casa în interior şi exterior, am vopsit geamurile, am pus covor nou. A fost mult de lucru, dar şi fain. Am participat cu toţii, şi copiii, a fost o nebunie. Seara, tanti Leana a dormit în casă. Pentru mine a fost uimitor că ea ne-a primit necondiţionat, a acceptat să îi răsturnăm casa cu susul în jos, doar pe încredere că va fi bine. Apoi au fost voluntarii care au venit să ajute, fără să ne cunoască nici pe noi, nici pe tanti Leana, faptul că împreună am reuşit să facem atât de mult într-un timp atât de scurt, doar prin munca noastră, ne-a dat puterea să continuăm. Astăzi, după trei ani, ne apropiem de 100 de case renovate. De la cei 10 voluntari, am ajuns să avem, în total, 1.000 de voluntari’, afirmă Nicoleta.
Pentru cazurile sociale în ajutorul cărora vin voluntarii asociaţiei sunt criterii clare, liste de aşteptare pentru că sunt prea multe familii care locuiesc în condiţii foarte dificile, care le pun în pericol sănătatea. Pentru proiectele mari, cum este ‘Color the Village/Colorează Satul’, în cadrul căruia echipa de voluntari renovează 30 de case în trei zile, într-un singur sat, au prioritate bătrânii singuri, familii fără posibilităţi, care nu şi-ar permite să îşi renoveze faţada.
‘Din păcate, toate cazurile la care ajungem noi sunt dramatice. Tanti Leana este astmatică, are o pensie mică şi nu reuşeşte să îşi cumpere tratamentul potrivit. Soba îi afuma cumplit, iar pentru o persoană cu astm, e îngrozitor. Am intervenit la o mamă singură, cu opt copii, care stătea într-o casă abandonată, la un cuplu de bătrâni de 90 de ani, unde soţul era imobilizat la pat, am fost la o femeie epileptică a cărei casă era cu acoperişul dărâmat, am fost la o bătrână care locuia într-o rulotă şi care nu credea că va supravieţui acolo peste iarnă. Şi lista poate continua, pentru că fiecare om pe care îl întâlneşti duce în spate o poveste cutremurătoare de viaţă, iar noi asta încercăm, să îi dăm o mână de ajutor, să îi dăm speranţă că mâine va fi mai bine şi lui, puterea de a continua, de a se ridica’, spune Nicoleta, vicepreşedinte al Asociaţiei ”Acasă în Banat”.
Deseori localnicii li se alătură, fie că vin să lucreze cot la cot cu voluntarii, fie că ajută cu transportul materialelor sau cu masă pentru aceşti adevăraţi salvatori. Iar puterea exemplului pozitiv este dovedită în comunitatea Valeapai: dacă sătenii se alătură la început grupului de voluntari, ulterior lucrează singuri, se organizează pentru a duce pachete cu alimente de sărbători sau să facă acţiuni de curăţenie.
Din echipa Asociaţiei ”Acasă în Banat” fac parte toţi cei care doresc să fie voluntari; sunt meseriaşi, instalatori, constructori, electricieni de profesie, dar sunt şi mulţi care fac totul din … pasiune. Sunt foarte multe fete pricepute, ştiu ce au de făcut, se adaptează repede, au învăţat să tencuiască, să repare, să zugrăvească. Fiecare găseşte ceva de făcut.
Toate casele care au trecut prin mâinile familiei Nicoleta şi Radu Trifan, pentru a fi refăcute, le-au rămas şi în suflet; nu pot numi o casă anume care să le fie cea mai dragă.
‘Casele îmi sunt dragi toate cele pe care le renovăm pentru că, invariabil, lăsăm în fiecare loc o parte din noi. Când avem timp, ne şi jucăm cu fetele, decorăm. La o casă, am pictat ferestrele vechi pe care le-am înlocuit şi le-am pus pe un perete, ca amintire. Unele case le-am vopsit cu culori mai vesele, la morile de apă am făcut decoruri tradiţionale pe uşi. Fiecare casă poartă cu ea un pic din sufletul celui care a lucrat acolo’, mărturiseşte Nicoleta.
Dorinţa de a face bine a familiei Trifan s-a extins şi la morile de apă cărăşene care le-au ieşit în cale, după care au trecut la treabă, le-au inventariat şi au început să le repare. Surpriza le-a fost mare, pentru că au identificat 250 de astfel de ‘bijuterii’ părăsite, distruse sau uitate, cărora au început să le redea viaţă.
‘Proiectul ‘Ţara Morilor de Apă’ a pornit dintr-o curiozitate simplă, căreia nu îi găseam răspuns: câte mori de apă sunt în judeţul Caraş-Severin. Recensământul morilor de apă era din anii ’60 – ’70, aşadar ne-am pus pe treabă şi am făcut noi o cartare a tuturor morilor de apă din judeţul Caraş-Severin. A fost cu adevărat un tur de forţă, ne aşteptam să găsim 100 – 150 de mori de apă, însă am ajuns la 250. Am reuşit să străbatem tot judeţul şi să facem proiectul în doar patru luni. Judeţul este cu adevărat Ţara Morilor de Apă. Anul trecut, am reuşit şi cu sprijinul celor de la Fundaţia Orange să şi renovăm 13 mori de apă din patru sate, să repunem în funcţiune morile care nu mai funcţionau, să le protejăm pe celelalte, să amplasăm indicatoare turistice şi de orientare”, ne-a dezvăluit Nicoleta.
Şi povestea continuă.
”Anul acesta mergem la Rudăria, la Eftimie Murgu, unde ne dorim să includem în circuitul turistic toate cele 22 de mori de apă din localitate. În prima etapă am făcut curăţenie, apoi urmează să schimbăm acoperişuri, să punem indicatoare, să facem mici ateliere de morărit şi localnicii să devină conştienţi că au un brand, că făina măcinată la moara de apă e diferită (mulţi spun că e mult mai bună) decât făina din comerţ. Îţi dai seama că fiecare dintre aceste mori este deosebită, fiecare are legende, poveşti, de la poveşti de iubire pe care le regăseşti uneori înscrise pe pereţi, până la poveşti legate de vrăji, blesteme, dorinţe secrete. E normal să fie aşa, pentru că morile mergeau zi şi noapte, şi pe vreme rea, pe frig sau pe noapte, când stăteai la moară, totul pare diferit, iar mintea umană fabulează. Morile de apă sunt un reper în fiecare comunitate, toţi îşi aduc aminte cu plăcere de perioada când măcinau şi chiar îşi doresc să le repună în funcţiune. Noi le dăm o mână de ajutor, pe cât putem, pentru că vedem potenţialul acestor zone. Turistic, ele sunt deja locuri de vis care trebuie luate la pas. Ele sunt de valoare etnografică pentru că sunt nişte relicve ale trecutului nostru pe care trebuie neapărat să îl conservăm, sunt făcute şi create de ţăranii care le foloseau, practice şi eficiente. Dincolo de toate, există şi natura ecologică a lor, pentru că morile macină folosind exclusiv forţa naturii, puterea apei. Datorită Asociaţiei ‘Acasă în Banat’, doar anul trecut au fost protejate şi renovate 13 mori de apă. Anul acesta continuăm cu paşi mici, dar conştientizăm valoarea lor, învăţăm să le apreciem şi, desigur, să le păstrăm’, detaliază Nicoleta Trifan.
Puterea exemplului este deja o ştafetă pregătită pentru copiii familiei Trifan, pentru că cei doi micuţi sunt tot timpul alături de părinţii lor, descoperind împreună ‘potecile’ voluntariatului.
‘Copiii sunt tot timpul cu noi pentru că ei sunt motivul pentru care am început. Cu gândul la ei am cumpărat casa de la Valeapai, cu gândul la o lume mai bună pentru noi şi pentru ei am început acţiunile noastre sociale. Când vin cu noi, de cele mai multe ori îi punem la treabă, nu au prea multe ocazii să stea. Dar sunt obişnuiţi să îi ajute pe voluntari, să vadă ce mai e nevoie, să încerce să vopsească şi ei, să tencuiască, să bată cuie, ce e nevoie. Dacă mergem la morile de apă, le place apa, dacă mergem la Color the Village, vor să zugrăvească, dacă mergem la cazuri sociale, fac şi curat, stau cu ceilalţi copii, fiica mea le citeşte poveşti. Noi îi încurajăm pe voluntari să vină împreună cu copiii lor pentru că este esenţial să înţeleagă puterea de a face bine, să ofere timpul lor, fără să ceară nimic în schimb’, explică Nicoleta Trifan.
Proiectele şi ideile familiei Trifan sunt multe, dar timpul pare prea scurt. Anul trecut, Asociaţia ”Acasă în Banat” a pornit şi ‘La masă în Banat’, un proiect gastronomic care evidenţiază bucatele locale, dar şi altele de ajutorare a familiilor nevoiaşe şi a copiilor din mediul rural.
‘Ne-am dat seama că nu ştim ce se mănâncă local, unic, în fiecare sat din Banat. Aşa am descoperit gulaşul de la Cherestur, gogoşii pe abur de la Coşteiu de Sus şi zacusca de pitoance de la Gladna Română. Este un proiect pe care îmi doresc să îl continuăm pentru că fiecare sat, fiecare loc, ascunde bunătăţi locale, care aşteaptă doar să fie descoperite şi gustate. Tot anul trecut am pornit şi ‘Dar din Dar’, o campanie de ajutorare a familiilor nevoiaşe, cu alimente şi produse de igienă, dar şi tablete, laptopuri pentru copii. În 1 iunie ne-am organizat şi am mers în câteva sate cu cadouri pentru copii, fiecare cadou era diferit, frumos ambalat, personalizat în funcţie de copil. A fost fantastic, iar bucuria lor – de nedescris. Din păcate, este mult de lucru, noi ne dorim să ne implicăm cât mai mult, însă trebuie să ne gestionăm timpul şi energia’, mărturiseşte Nicoleta.
‘Color the Village’/’Colorează Satul’ este un proiect unic, pornit de la o altă idee năstruşnică. Familia Trifan se gândea cum ar fi să mobilizeze voluntarii să cunoască, să participe şi să protejeze satele din Banat. Prima idee a fost cea a porţilor – cum ar fi să fie vopsite porţile dintr-un sat? Dar cum ar arăta o casă neîngrijită, care are doar poarta înfrumuseţată? A urmat îndemnul ‘hai să refacem minimum 10 faţade’. În trei zile au fost ‘colorate’ 30 de case.
‘E un festival al faptelor bune, iar în fiecare an alegem un alt sat unde vom interveni cu voluntarii. Este ceva de lucru, pentru că trebuie să vedem nevoile fiecărei case în parte, trebuie materiale, lucrări necesare, facem şi reparaţii acolo unde e necesar, organizăm voluntarii, pentru că marea lor majoritate nu sunt meşteri, dar totuşi termină cele 30 de case, să le asiguri mâncare, cazare. Este nevoie de o mobilizare fantastică. În primul an am fost 250 de voluntari la Eftimie Murgu (Caraş-Severin), în al doilea an, la Racoviţa (Timiş) am fost 320 de voluntari, iar acum, (…) mergem la Ilidia (Caraş-Severin), în jur de 400 de voluntari. Prima dată, ni se spunea că e imposibil: ‘aşa ceva nu se poate, cum să terminaţi în trei zile?’. Uite că se poate. Când sunt mulţi oameni şi determinaţi, se poate. E o provocare şi vă invit să vizitaţi satul Ilidia după trecerea noastră pe acolo. (…) Aceste case tradiţionale, tipice pentru fiecare micro-regiune a Banatului, trebuie să câştige teren, să fie văzute din nou cu case frumoase, cu faţadele decorate, cu frontonul înalt, cu porţile atent lucrate, cu ferestrele bârfitoare. Asta e lupta pe care o ducem, alături de voluntarii care vin la ‘Color the Village’. Să le dăm strălucirea de odinioară şi, după noi, şi alţii să îşi propună ca aceste case să fie păstrate pe mai departe, să păstreze faţadele şi arhitectura rurală, să se mândrească cu ele pentru că acestea sunt cu adevărat parte din identitatea locului’, mai spune Nicoleta Trifan.
Voluntariatul are doar efecte pozitive, iar timpul oferit pentru a face fapte bune nu este unul pierdut.
‘Ajutorul pe care îl dăm familiilor e deseori nepreţuit, nu ar fi reuşit niciodată să îşi facă singuri lucrări de asemenea amploare. Dar mai sunt şi voluntarii, care muncesc zi lumină, învaţă multe lucruri noi, cum să pregăteşti mortarul, care sunt paşii pentru a zugrăvi sau a repara, dar îşi depăşesc şi propriile limite, pentru că evenimentele sunt o provocare asumată. Apoi, intră în contact cu proprietarii. Mulţi nu îşi imaginau în ce condiţii trăiesc, ce poveşti de viaţă au aceşti oameni. Şi, nu în ultimul rând, prind drag de loc, de oameni’, arată Nicoleta Trifan.
Pentru familia Trifan, cea mai mare bucurie este atunci când aud că voluntarii păstrează legătura cu proprietarii caselor renovate, unii chiar revin acolo cu mici daruri. Toate acestea le dau puterea şi energia pentru ca proiectele lor să meargă mai departe şi visul să continue.
