AcasăPoliticaOana Marciana Ozmen (PNL), la celebrarea Zilei Naționale a Fondării Statului Coreean

Oana Marciana Ozmen (PNL), la celebrarea Zilei Naționale a Fondării Statului Coreean

”La invitația Excelenței Sale, Ambasadorul Republicii Coreea în România, Domnul Kap-soo Rim, am avut onoarea să particip la celebrarea Zilei Naționale a Fondării Statului Coreean, respectiv momentul fondării statului Gojeoson în anul 2033 î. Hr”, a scris deputatul PNL Oana Marciana Ozmen pe facebook. 
  • ”România şi Republica Coreea au stabilit relaţii diplomatice în 1990. În anul 2008, preşedinţii celor două ţări au semnat „Declaraţia privind stabilirea unui Parteneriat Strategic între România şi Republica Coreea”.

Volumul schimburilor comerciale ale României cu Republica Coreea a fost, potrivit datelor disponibile la 31 decembrie 2021, de 1050,95 milioane USD. La finalul anului 2021, în România erau active 272 societăți comerciale cu capital sud-coreean. Principalele domenii de cooperare economică sunt construcţii de maşini, industria chimică și telefonie, potrivit MAE.

A fost un eveniment reușit care a reunit diplomați, oameni politici, reprezentanți ai mediului de afaceri și alți iubitori ai culturii sud-coreene. În continuare, vom face toate demersurile necesare pentru consolidarea relației dintre statele noastre, în vederea dezvoltării relației comerciale și a implementării de proiecte comune privind eficiența energetică”, a spus liberala.

Articolul Oana Marciana Ozmen (PNL), la celebrarea Zilei Naționale a Fondării Statului Coreean apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks