AcasăPoliticaOana Marciana Ozmen (PNL), la Gala Excelenței Feminine: Am avut plăcerea să...

Oana Marciana Ozmen (PNL), la Gala Excelenței Feminine: Am avut plăcerea să înmânez „Premiul pentru Excelență în Planificarea Investițiilor Energetice”, acordat doamnei Mihaela Coroiu, Director de Marketing EnergoBit

Deputata Oana Marciana Ozmen (PNL) a participat la Gala Excelenței Feminine unde a avut plăcerea să înmâneze „Premiul pentru Excelență în Planificarea Investițiilor Energetice”, acordat doamnei Mihaela Coroiu, Director de Marketing EnergoBit.
”Am participat la Gala Excelenței Feminine, eveniment organizat de Grupul de Presa MediaUno, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă și Institutul Național de Statistică.
În cadrul galei, au fost premiate 35 de femei puternice și ambițioase, care fac performanță, contribuie la dezvoltarea economiei și reprezintă modele pentru noile generații.
Am avut plăcerea să înmânez „Premiul pentru Excelență în Planificarea Investițiilor Energetice”, acordat doamnei Mihaela Coroiu, Director de Marketing EnergoBit. Distincția a fost preluată de doamna Georgiana Balaban.
Îi felicit pe doamna Ioana Țigănescu, fondatoarea Grupului de presă MediaUno, domnul Borbély László, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă și domnul Tudorel Andrei, președintele Institutului Național de Statistică pentru reușita evenimentului!”, a scris Oana Marciana Ozmen pe Facebook.

Articolul Oana Marciana Ozmen (PNL), la Gala Excelenței Feminine: Am avut plăcerea să înmânez „Premiul pentru Excelență în Planificarea Investițiilor Energetice”, acordat doamnei Mihaela Coroiu, Director de Marketing EnergoBit apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks