Avocatul Poporului (AP) a înaintat Curţii Constituţionale o obiecţie de neconstituţionalitate vizând prevederile actului normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar. ‘Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar (…) contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind caracteristicile statului de drept şi art. 1, alin. (5), în componenta sa privind principiul legalităţii şi principiul securităţii raporturilor juridice, art. 45 privind libertatea economică şi art. 135 alin. (1) referitor la principiile economiei de piaţă’, se arată în obiecţia de neconstituţionalitate, postată, vineri, pe site-ul AP. AP menţionează că, în prezent, la nivel european, cadrul legal de reglementare privind produsele medicinale veterinare este reprezentat de Regulamentul (UE) 2019/6 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2018 privind produsele medicinale veterinare şi de abrogare a Directivei 2001/82/CE, intrat în vigoare şi cu termen de aplicare obligatoriu pentru statele membre până pe 28 ianuarie 2022. În Considerentul (76) din preambulul Regulamentului se menţionează că statele membre ar trebui să poată impune condiţii mai stricte, justificate de protecţia sănătăţii publice sau a animalelor sau de protecţia mediului pentru punerea la dispoziţie a produselor medicinale veterinare oferite spre vânzarea cu amănuntul, dacă respectivele condiţii sunt proporţionale cu riscul prezentat şi nu limitează în mod nejustificat funcţionarea pieţei interne. AP menţionează că actul normativ pentru modificarea Legii nr. 160/1998 prevede obligativitatea desfăşurării activităţii din cadrul farmaciilor veterinare şi a punctelor farmaceutice veterinare exclusiv în prezenţa unui medic veterinar şi că nerespectarea sa atrage răspunderea contravenţională. AP precizează că acelaşi act normativ face referire la obligativitatea deţinerii acţionariatului majoritar şi a majorităţii voturilor în cadrul adunării generale de către medici veterinari. ‘Deşi impune condiţii care modifică substanţial cadrul legal în vigoare, actul normativ criticat nu reglementează dispoziţii tranzitorii referitoare la termene adecvate pentru îndeplinirea noilor obligaţii impuse de leguitor. Or, absenţa termenului de implementarea a acestora creează o disproporţie vădită între interesul public protejat (sănătatea publică şi a animalelor) şi destinatarii normei juridice, afectând direct libertatea economică şi principiile economiei de piaţă şi indirect, dreptul consumatorilor finali, care ajung să resimtă toate consecinţele negative generate de situaţia de blocaj care se produce ca efect imediat al adoptării modificărilor legislative, în sensul că proprietarilor de animale le va fi limitat/îngrădit accesul la medicamente veterinare necesare sănătăţii animalelor deţinute’, afirmă AP. Avocatul Poporului consideră necesară reglementarea unui termen adecvat pentru implementarea măsurilor preconizate de lege. Condiţionarea defăşurării activităţii din cadrul farmaciilor veterinare şi a punctelor farmaceutice veterinare de prezenţa unui medic veterinar, sub sancţiune contravenţională, este imposibil de realizat în timp scurt, în condiţiile unui număr redus de medici veterinari raportat la necesarul de farmacii/puncte farmaceutice veterinare, cu atât mai mult cu cât e greu de crezut că un medic veterinar va alege activitatea de comercializare a produselor medicinale veterinare în cadrul unei farmacii veterinare sau al unui punct farmaceutic veterinar în detrimentul activităţii sale desfăşurate într-un cabinet medical-veterinar. Consecinţa imediată este desfiinţarea acelor farmacii/puncte farmaceutice veterinare care nu reuşesc să angajeze un medic veterinar, menţionează AP. ‘Chiar dacă atât Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (Hotărârea CJUE în cauza C-297/16, CMVRO), cât şi Curtea Constituţională (Decizia nr. 511/2017) au decis că exclusivitatea medicilor veterinari în ce priveşte comercializarea cu amănuntul şi utilizarea produselor biologice, antiparazitare de tip special şi a medicamentelor de uz veterinar se justifică din perspectiva valorilor apărate prin intermediul acestei prevederi şi a gravităţii consecinţelor ce pot apărea în cazul unei soluţii legislative diferite, apreciem că impunerea de reguli noi fără reglementarea unui termen adecvat şi rezonabil care să permită subiectului de drept să răspundă noilor cerinţe legislative reprezintă şi o încălcare a exigenţelor constituţionale sub aspectul principiului securităţii juridice şi a principiului încrederii legitime’, arată obiecţia de neconstituţionalitate a AP.