Observatorul Astronomic ‘Amiral Vasile Urseanu’ ar urma să găzduiască în această toamnă o expoziţie de instrumente astronomice artizanale, la eveniment participând inclusiv realizatorii acestora, a declarat coordonatorul instituţiei, muzeograful Adrian Şonka. ‘Chiar şi acum, în ciuda faptului că poţi să îţi cumperi orice de pe internet, unii oameni îşi construiesc instrumente şi le folosesc. (…) O să fie la toamnă. O să aducem aici câteva instrumente, sper 10-20, şi o să îi aducem şi pe autorii lor, cei care mai sunt în viaţă. Încă nu am lista completă. Sunt şi din Bucureşti, şi din ţară’, a precizat el pentru AGERPRES. După ce a fost închis timp de aproximativ două luni, pe durata stării de urgenţă, Observatorul Astronomic şi-a reluat activitatea în luna mai a anului trecut. Deşi au fost sistate cursurile şi prezentările, inclusiv cele de la Palatul Suţu, unde ‘veneau sute de oameni în fiecare sâmbătă seara’, vizitatorii au posibilitatea de a vedea expoziţia şi de a face observaţii pe terasa Observatorului Astronomic. Adrian Şonka precizează că în 2020 numărul vizitatorilor s-a înjumătăţit, în contextul în care, în anii anteriori, s-au înregistrat creşteri constante ale celor care treceau pragul muzeului. ‘Dacă ar fi să iau după cifre, pot să spun că s-a înjumătăţit interesul, dar nu cred că este corect să mă iau după numerele de acum. (…) Interesul bănuiesc că creşte. Practic, noi, în ultimii ani, am crescut. Înainte de 2020, am crescut ca număr de vizitatori. În fiecare an au venit cu câteva mii de vizitatori în plus faţă de anul anterior. Şi, bineînţeles, asta înseamnă creşterea interesului. Noi verificăm şi pe site, pe reţelele de socializare. Avem un milion de accesări pe an, pe site-ul nostru. Deci, practic, interesul există. Noi încercăm să fim cei care le spun oamenilor corect ce se întâmplă’, a mai precizat el. În acest an, se vor putea vedea bine planetele Jupiter, Saturn şi Venus, iar în jumătatea de nord-vest a ţării va fi vizibilă o eclipsă parţială de Soare, astrul fiind acoperit doar 1-2%. ‘Perseidele, în 11-13 august; Geminidele, în decembrie. Acestea se pot vedea foarte-foarte uşor, chiar cu ochiul liber, dar din afara oraşului. (…) Ar mai fi apariţia planetelor Jupiter şi Saturn. Înspre vară, toamnă se vor vedea seara foarte bine. O să apară Venus, care nu s-a mai văzut seara de un an. O să apară planeta Venus în primăvară şi o să se vadă tot anul. (…) O să fie o eclipsă de Soare, se va vedea din jumătatea de nord-vest a ţării, dar e parţială. Pe 10 iunie. Dar Soarele o să fie acoperit 1-2%, deci foarte-foarte puţin. E spectaculos, tocmai pentru că e puţin’, a spus el. Observarea Lunii reprezintă una dintre principalele atracţii pentru vizitatorii Observatorului, însă Adrian Şonka subliniază că este de preferat ca acest lucru să nu se întâmple atunci când e Luna plină, deoarece satelitul Pământului e prea strălucitor. De asemenea, o altă condiţie pentru observaţii este cerul senin. ‘Nu e bine când e Luna plină. Observaţiile nu se fac bine, pentru că nu sunt umbre, nu se văd formele în relief şi Luna e foarte-foarte strălucitoare. Noi încercăm să combatem treaba asta. Le scriem: ‘Nu veniţi când e Lună plină, că e prea strălucitoare. Veniţi cu o săptămână înainte’. Dar Luna plină te atrage. Le-o arătăm, dar nu e atât de frumoasă ca atunci când ar fi în altă fază. Bineînţeles că oamenii vor să vadă totul mai mare şi mai strălucitor. Adică mai frumos decât ar vedea cu ochiul liber şi avem problema asta că prin telescop, prin lunetă, oricât de mult ai mări, stelele rămân puncte şi atunci o parte din ei sunt dezamăgiţi. Un punct văzut prin lunetă e tot un punct. Nu avem ce să facem, aşa sunt stelele. Nici măcar cu telescopul spaţial Hubble stelele nu se văd mari. Tot puncte se văd, dar în principiu le arătăm mai multe stele, le arătăm şi altfel de obiecte şi atunci ei pleacă mulţumiţi. Mai e ceva: nu se vede nimic când sunt nori. Dacă cineva vine la noi – şi sunt mulţi care vin când sunt nori – nu le putem arăta nimic’, a explicat el. Potrivit acestuia, restricţiile impuse în perioada pandemiei în ce priveşte circulaţia i-au afectat pe pasionaţii de astronomie, care nu au mai putut să iasă după ora 23,00 pentru observaţii. ‘De obicei, astronomii amatori se duc pe câmp noaptea, singuri. Până când s-a dat drumul şi după ce s-a închis din nou, după ora 23,00, a fost o problemă mare. Oamenii se uitau la poze făcute de alţii, care aveau telescopul în grădina lor. Dar ştiu mulţi oameni din Bucureşti care nu au mai putut să iasă. Nu sunt atât de mulţi, nu sunt milioane de oameni, dar când e pasiunea ta contează’, a menţionat el. Adrian Şonka a remarcat că unul dintre aspectele care îi surprinde pe mulţi vizitatori este să constate, în cadrul expoziţiei permanente ‘De la Pământ la stele’, cât de mic este în realitate Soarele comparativ cu alte stele. Unii află de asemenea cu mirare că Pluto a primit statutul de planetă pitică. ‘Asta cu Pluto e o surpriză pentru mulţi, cu toate că e din 2006. (…) Să fii planetă e doar o definiţie, aleasă de astronomi. Şi orice definiţie poate fi modificată, în funcţie de noile descoperiri. Iar pentru că noi am descoperit o grămadă de alte obiecte ca Pluto, inclusiv ca mărime, a trebuit să le scoatem, să nu fie toate planete. Şi decât să ai sute de planete, mai bine ai opt. Nu contează, e o definiţie. Pluto, de fapt, e foarte interesant; este şi asteroid, şi planetă, şi planetă pitică, şi o cometă gigantă. E în catalogul de asteroizi, e şi în catalogul de planete, şi în catalogul de planete pitice’, a arătat el. Pe de altă parte, postările referitoare la compania SpaceX s-au bucurat de cel mai mare interes, în special cele privind lansarea sateliţilor Starlink. ‘Postările noastre despre lansările Space X au fost de cel mai mare succes. Chiar dacă spuneam ceva ce s-a spus peste tot în ziua respectivă. (…) Noi am filmat sateliţii Starlink, am dat interviuri, am spus să nu se sperie – pentru că oamenii se speriau. Interesul este. Dar acum, pentru că ei nu se mai văd ca înainte, să îi vezi aşa mergând zeci, unul după altul, nu prea. Au mai fost lansări pe care nu le-a băgat nimeni în seamă’, a adăugat el.